Mic dejun de toamnă – 3 rețete ușoare și gustoase.

Mic dejun de toamna

Ador fructele iar acum toamna, este sezonul fructelor coapte și dulci, bogate în vitamine și nutrienți. Merele, strugurii, perele, prunele și gutuile sunt vedetele sezonului de toamnă, au un conţinut bogat în vitamine şi  fibre, asigură o digestie optimă şi un tranzit normal.

Îmi place să cumpăr fructe și legume românești, proaspete și de sezon, preferabil din piață, de la producători locali. Nu am luat niciodată vitamine sau suplimente sintetice, sub formă de pilule/pastile/siropuri, am preferat mereu să mi le iau din fructe și legume proaspete pe care organismul le recunoaște și le asimilează ca atare.

 

Aș vrea să vă spun că, la noi în familie există o dietă cât de cât echilibrată, cu consum de ouă, brânză, carne, pâine, paste și multe fructe și legume. În general consumăm produse integrale, neprocesate, gătite de noi.

 

Astăzi vă prezint 3 rețete, mai degraba IDEI de mic dejun, ușor, de toamnă. Nu trebuie să “gătiți” nimic, le puteți lua cu voi și la serviciu sau școală .

Atunci când pot, aleg mereu produse de cea mai bună  calitate,  preferabil locale și/sau din cultură ecologică. Niciodată nu fac rabat la calitate, când vine vorba de sănătatea și vitalitatea organismului meu.
  1. Pere dulci cu brânză perluțe și puțină miere.

 

La pere prefer soiul Kiffer sau Williams, foarte zemoase și dulci, galbene precum soarele, parcă ar fi înrudite cu o gutuie:)

Prin conţinutul lor perele, asigură 15 % din aportul zilnic de fibre, având şi proprietăţi care duc la scăderea colesterolului.

Susţin consumul de pere, deoarece au un conţinut bogat în minerale, precum calciu, fosfor, potasiu, dar şi în vitamine din grupul B. Ele reprezintă o sursă de vitamine, A, B1, B2, E,  dar au şi caroten şi acid folic, cu rol remineralizant.

Sunt recomandate persoanelor astenice, anemice. Perele sunt cunoscute pentru efectul lor laxativ şi depurativ, fiind un adjuvant în aliementaţia pacienţilor care suferă de constipaţie cronică.

 

  1. Felii de mere cu unt cremos de migdale. Sau cu ce unt vă place, poate fi de arahide, caju sau macadamia.

La mere îmi place tare mult soiul ionatan românesc.  Și untul de migdale, de la prietenii mei, de la Cămara Grecească.

Merele au în compoziţie minerale precum magneziu, calciu, cupru, dar şi o serie de vitamine, cu precădere vitamina C. Un rol important îl au pectinele care participă la buna funcţionare a aparatului digestiv, reglând peristaltismul intestinal şi absorbind deşeurile şi toxinele, putând preveni astfel cancerul de colon.

 

Mărul este sursă importantă de flavonoizi, are aproprietăţi antioxidante şi efecte benefice în prevenţia unor afecţiuni cronice sau degenerative. Vă recomand consumul de mere în regimurile de slăbire, deoarece au zaharuri necesare bunei funcţionări a organismului, au un uşor efect diuretic şi o încărcătură calorică scăzută.

 

  1. Banane bio și migdale

Știu, știu,  bananele nu-s fructe românești, sunt însă printre cele mai consumate fructe din lume și unii oameni de știință cred că banana ar fi fost chiar primul fruct din lume:) Iar mie îmi plac că-s cremoase și dulci.

Recomand consumul ocazional de banane, în special în prima parte a zilei, la micul dejun sau drept gustare, deoarece aduc un aport considerabil de glucide şi energie. Eu le mai consum și imediat după antrenament, deoarece potasiul din conţinut poate preveni crampele musculare.

Bananele sunt o sursă foarte bună de vitamine, B6 şi C. Sunt bogate în zaharuri şi au un indice glicemic mare, ceea ce înseamnă că organismul nostru produce insulină după ce le consumăm. De aceea ar trebui evitate de cei cu tulburări ale metabolismului glucidic, de diabetici.

Propun ca aceste fructe să fie  servite cu moderaţie,  deoarece sunt hipercalorice, bogate în glucide, iar atunci când sunt consumate în exces pot duce la creştere în greutate.

Bananele bio le iau de la Lidl sau Mega, iar migdalele mari și inimoase de la prietenii mei de la Cămara Grecească.

 

Hai să vedem ce și cum:)

 

 

Dacă încă nu v-ați abonat la canalul meu de YouTube, vă puteți abona chiar acum pentru a nu pierde materiale utile difuzate pe canal! Click aici pentru abonare!

 

Sunt Corina și

Vezi și

https://recomandcudrag.ro/2020/11/placinta-yummi-cu-dovleac-galben-si-dulce/

https://recomandcudrag.ro/2017/06/sparanghel-reteta-simpla-simpla-si-delicioasa/

Comments

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.