În camera mică, cu o singură fereastră spre lume și perdele ușoare, albe, brodate cu flori, mă cuibaream deseori în patul destul de mic care ocupa mai bine de jumătate din spațiu. Trăgeam pătura peste mine să îmi acopere bine picioarele reci, îmi împreunam palmele ca într-o rugăciune și închideam strâns pleoapele:

– Dacă chiar exiști, arată-mi un semn, orice, doar să mă conving. Mișcă perdeaua sau colțul de la covor.

N-aveam răbdare să  aștept prea mult și deschideam încet un colț de pleoapă într-o încercare de a trage cu ochiul. Nimic. Mai așteptam puțin și deschideam ochii cu totul. Nimic. Perdeaua rămânea nemișcată, nepăsătoare. La fel și covorul.

 

Mă jucam des jocul asta când eram copil, “testam” existența lui Dumnezeu. Și apoi, mulți ani după ce nu am mai fost copil, am tot trecut prin perioade în care ba credeam în Dumnezeu, ba mi se părea că totul e doar o născocire omenească. Poate și pentru că, eu mă așteptăm să-l văd pe Dumnezeu în carne și oase, să văd că are puteri supraomenești.

Dacă ar fi să mă iau la bani mărunți acum, la 40 + ani pot să spun cu toată sinceritatea, cu mâna pe inima, că eu cred în Dumnezeu. Da, cred că el există.

Pentru mulți dintre cei apropiați mie afirmația asta poate veni ca o surpriză, știu și de ce. Pentru că nu vorbesc des despre asta, nu merg la biserică și nici nu am citit vreodată biblia.

 

Să le luăm pe rând:)

Nu merg la biserică. Decât foarte rar, poate o dată pe an, poate deloc. Nu m-am simțit niciodată vinovată pentru acest lucru și asta pentru că nu am simțit că îl găsesc acolo pe Dumnezeu. Nu am simțit că într-un spațiu construit de oameni e “casa” lui Dumnezeu. Dumnezeu e la mine în casă. Mereu. M-am simțit în casa lui Dumnezeu în munți, în păduri, râuri, lacuri și plaje, în toate locurile minunate din lume, pe unde pașii m-au purtat. Acolo am simțit că locuiește Dumnezu și acolo am simțit că își exprimă dragostea pentru mine.

Nu am citit niciodată Bibila, am încercat, în mare parte nu m-a atras, lectura mi se pare plictisitoare, lipsită de bucurie. Dar l-am “citit” pe Dumnezeu într-un răsărit de soare, în miile de peisaje pe care le-am văzut pe acest pământ,  în înfățișarea multor oameni și prieteni, pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții, în ochii copilului meu. Acolo l-am găsit pe Dumnezeu, iar asta nu am găsit în nicio carte.

Nu am fost niciodată supărată pe Dumnezeu, nu l-am acuzat sau învinuit pentru ce mi s-a întâmplat, pe genul“ De ce Doamne’ tocmai mie?”  Nu cred într-un Dumnezeu pedepsitor, care ține o evidență a faptelor noastre. Cred că Dumnezeu ne-a eliberat absolut, fără premii sau pedepse, fără păcate sau virtuți, liberi să ne creăm viața așa cum o vedem, așa cum o dorim: rai sau iad. Iar eu am ales să fac rai din ce am avut. Și de multe ori, am avut puțin, foarte puțin. Cred că, cumva am fost educați să înțelegem că Dumnezeu există undeva acolo sus în Cer sau în biserică și că ne dă, ne ia, în funcție de cât de buni sau răi suntem.

 

 

Nu trăiesc cu frică de Dumnezeu și asta nu vine din aroganță ci din faptul că pentru mine Dumnezeu este iubire pură. Trăiesc cu recunoștință și bucurie, nu cu frică sau spaimă.

Acum știu că Dumnezeu există și nu am nevoie să se miște perdeaua sau covorul ca să cred. Dumnezeu e în mine, în noi toți. Îl simt când sunt în brațele soțului meu, când îmi mângâi copilul, când mă scald în mare, când privesc cerul albastru și curcubeul după ploaie. Îl simt în mirosul florilor de tei dupa o ploaie de vară caldă și în fulgii de nea din prima zi de iarnă.

Și-i mulțumesc pentru tot și toate, nu neapărat prin rugăciuni, deși fac și acest lucru, ci mai degrabă având grijă de mine, de sănătatea și vitalitatea corpului meu fizic, cu care el m-a înzestrat. Având grijă de relațiile care mă împlinesc, de lumea din jurul meu și de natură.

Îl celebrez și îl onorez pe Dumnezeu zilnic, cu bucurie și iubire. Știi cum? Ies în lume și mă bucur de viața cu care am fost înzestrată și de tot ce el a creat pentru noi.

 

Fetiței mici care așteaptă semne de la Dumnezeu, i-aș spune acum:

“Pentru ce ai nevoie de mai multe minuni? Atât de multe explicații?

Singurul lucru sigur este că ești aici, că ești viu, că lumea asta este plină de minuni.”

(Spinoza)

Sunt Corina și

 

Citeste și

https://recomandcudrag.ro/2019/04/postul/

https://recomandcudrag.ro/2018/07/intalnire-cu-soarele/