Cazier judiciar

cazier juridic

Simt că suntem pe drumul cel bun cu birocrația actelor în România. Am din ce în ce mai multe experiențe plăcute, surprinzătoare chiar. Săptămâna aceasta am fost să îmi scot un cazier judiciar și nu am avut de făcut decât un singur drum, UNUL:). La poliție. Și nu am avut nevoie de niciun document la xerox, de nicio taxă, de niciun dosar cu șină sau timbru fiscal.

 

Vești bune:

 

  1. Certificatul de cazier poate fi obținut de la orice unitate de poliție conectată la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român, nemaifiind necesară deplasarea la unitatea de poliție la care solicitantul are stabilit domiciliul. Adică nu trebuie să mergi neapărat la secția de poliție de care aparții, conform adresei din buletin. Poți merge la cea care îți este cea mai aproape de casă, serviciu, școală etc
  2. Singurul document de care ai nevoie este cartea de identitate. Atât. Nicio copie după ea sau după alt document.
  3. Acolo pe loc trebuie să completezi o cerere de eliberare a certificatului de cazier juridic. Durează 2 minute. Cam așa arată

 

cerere eliberare cazier juridic

 

Și poate cea mai importantă veste este că în acest moment, cazierul judiciar se poate obține pe loc, fiind eliminată astfel perioada de așteptare de câteva zile. Nu trebuie să aștepți o oră, o zi sau o săptămână, îl iei atunci la ghișeu.

 

Am zis să vă spun și vouă, în caz că nu știați și poate aveți nevoie de informația asta.

Foto credit: Agerpress Foto

Sunt Corina și

 

Citește și

https://recomandcudrag.ro/2019/05/pasaport-nou-usor-rapid-fara-stat-la-cozi/

https://recomandcudrag.ro/2017/10/permis-de-conducere-expirat-stii-ce-sa-faci/

 

 

 

Comments

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.