Călătorie în jurul lumii cu Magellan și …. Zurli

Calatorie in jurul lumii

Vinerea trecută, pe o ploaie măruntă și deasă, pe un vânt rece de toamnă, când nu prea îți venea să scoți capul dintre perne, Mirela Retegan, Gașca Zurli și Magellan și-au început călătoria în jurul lumii. Una imaginară desigur☺ Sau mai bine zis imaginară deocamdată, nu m-aș mira ca în viitorul apropiat chiar să se întâmple. Mirela e super/mega/extra pricepută la lucrurile astea, ea poate oricând să transforme un gând, o idee, un vis, în realitate.

Iar noi, ca prieteni și ambasadori Zurli, am avut privilegiul și norocul să-i însoțim în această călătorie imaginară. Vremea de afară nu a fost un impediment pentru noi mai ales pentru că, se anunța o mini-excursie inedită și interesantă, ca dealtfel toate evenimentele marca Mirela Retegan. Înainte de toate și de orice am făcut cu toții cunoștință cu Magellan. Nu cu celebrul explorator, ci cu un pinguin, haios, pufos și burtos – noua mascota a Găștii. Simpaticul pinguin a fost adus de Tanti Prezentatoarea tocmai din Argentina, să le fie copiilor îndrumător și prieten, să exploreze împreună cu el lumea, să descopere lucruri noi, să învețe o mulțime de lucruri despre țări și tradiții, să devenină mai curioși, mai buni, mai luptători.

 

Apoi, toți copiii, echipați corespunzător de către însăși Mirela Retegan, cu rucsacul Zurli în spate, cu sandvișul și sticluța de apă , un măr, umbrele, pelerine și muuult entuziasm, ne-au luat de mână pe noi, părinții și am pornit cu toții la drum.

Recomand cu drag

Ca niște veritabili turiști ne-am început traseul în binecunoscutele autobuzele Hop on/hop off, pe care sigur le-ați văzut prin trafic de vreo câțiva ani. Mărturisesc că am tot vrut să mergem și noi cu ele astă vară dar cumva nu s-a întâmplat. Așa că am profitat de această ocazie cu bucurie și în pofida vremii, acoperiți de pelerinele galbene de la Zurli, ne-am așezat “confortabil” la etajul superior al autobuzului. Când entuziasmul e mare nu mai contează nici că plouă sau bate vântul, credeți-mă.

Recomand cu drag

Ne-am oprit la Hangarul Romaero din Băneasa, premieră și pentru mine într-un hangar, mărturisesc că mi s-a părut oau!!! Copiii au fost și mai încântați, au putut să se apropie de avioane, să le vadă, să le atingă. Am trecut pe sub ele, am stat practic într-o parcare adevărată de avioane, ceea ce ni s-a părut foarte cool.
Ne-am urcat apoi la bordul unei aeronave Blue Air și ne-am ocupat fiecare locul, precum “pasagerii” obișnuiți. Fetița Zurli s-a transformat numaidecât în ajutorul însoțitoarei de bord și s-a ocupat să ne traducă instrucțiunile, iar noi am închis ochii și ne-am imaginat cea mai interesantă călătorie, fiecare în destinația sa preferată.

Recomand cu drag Recomand cu drag Recomand cu drag

După ce am coborât din avion, am făcut poze, am râs, am cântat și am dansat pe cea mai nouă melodie a Găștii. Preț de câteva ore ne-am bucurat împreună de o călătorie spre centrul imaginației noastre și le mulțumim pe această cale prietenilor noștri de la Zurli pentru o zi cu totul specială și o experiență de neuitat.

 

Recomand cu drag

Nu uitați că în octombrie Gașca Zurli pornește în jurul lumii, în cel mai nou spectacol al trupei unde toți copiii sunt invitați în cea mai frumoasă aventură.

10 orașe, 10 spectacole fantastice, cântece noi din care copiii și părinții învață să lupte în fiecare zi pentru visul lor.

“Dacă visul nostru este să vedem lumea, trebuie să avem curajul de a păși dincolo de ușă. Dacă dorința noastră e să fim cei mai buni la fotbal, la tenis, la șah sau în orice alt domeniu , atunci trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a ni-l împlini. E în mâna noastră să ne transformăm visele în visuri, iar mai apoi în realitate.

Povestea spectacolului este povestea oricărui visător. Fiecare personaj din Gașca Zurli visează să ajungă într-un colț de pe glob. Clopoțel își dorește nespus de mult să vadă Turcia și minunatele sale peisaje, Vrăjimăturica vrea să ajungă în Japonia, să vadă fantasticele grădini japoneze. Lulu vrea în Scoția, să afle istoria kiltului și despre bucățele tradiționale scoțiene. Mulțumesc visează cu ochii deschiși la măreața Rusie, iar Truli la peisajele sălbatice din Nouă Zeelandă. Fetița Zurli… ea vrea să ia România la pas!

Pentru că orice e posibil, trebuie doar să vrem!” – Mirela Retegan

BILETE AICI

Iată orașele din turneul național „Gașca Zurli în jurul lumii”:

Sunt Corina și

Comments

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.