Miroase a vinete coapte, a frunze veștede, arse într-o grămăjoară în spatele curții. Miroase a ploaie, a fân cosit, a fum……de toamnă. Septembrie a venit anul acesta parcă mai repede, cu gust de toamnă timpurie. Mi-e prea frig dimineața și de la o zi la alta puterea soarelui devine tot mai blândă, mai cuminte, nu mai arde, nu mai dogorește ci mângâie și alină. Alină dorul de vară și sufletul de melancolie. Lumina cea mare a verii a scăzut iar zgomotul vacanței e tot mai departe și tot mai pierdut, de parcă nu ar fi existat niciodată. E un fel de stingere blândă și lentă. Așa începe febra melancoliilor ce par fără leac. Acesta e timpul lor. Nu fug de ele, nu le ocolesc, pentru că îmi fac bine. Toamna are o blîndețe a ei aparte și o melancolie numai bună să te facă să privești în tine însuți.
Îngălbenesc frunzele și cad, aerul parcă se subțiază și devine mai ușor, zilele se scurg pe repede-nainte……… A venit toamna și mă îndeamnă a deznădejde și a sfârșit de lume. Noroc că sufletul omenesc are leacuri de conservarea a bucuriei. Eu îmi găsesc mereu salvarea într-o îmbrățișare, în ceaiuri fierbinți alături de prieteni, în ochii copiilor, în contactul viu cu natura.
După ce am așteptat toată vara să se coacă, să se pârguiască și să se rotunjească toate roadele pământului, vine acum vremea recoltei, a culesului. Culegem acum ce am așteptat o vara întreagă să se împlinească. Așa și cu sufletul, dacă am strâns în el suficient soare luminos și călduros, o să strălucim și peste toamnă. Așteptarea culesului de toamnă, este cea mai sigură rețetă de bucurie și unde este bucurie încap toate celelalte, și iubire, și înțelepciune și bunătate.
Nu e sfârșitul, e doar un altfel de început, de introspecție și vindecare, de acceptare și recunoștință, de transformare.
E toamnă…ce bine că e
Sunt Corina și
Citește și
Comments