Ne întâlnim cu violonistul Charlie Siem, la Ateneul Român!

Ateneul Roman

Cu mânuțele agățate de mânerul greu,  poleit , ca de bronz și cu picioarele alunecând de zeci de ori pe ușa mare, din lemn masiv, se chinuie să-și ițească capul pe geamul mult prea înalt pentru ea.

După câteva încercări, întoarce capul spre mine și spune:

-Mă ajuți?

Mă ridic și pornesc spre ea, zâmbind.

-Ce vrei să faci?

-Vreau să văd ce e înăuntru – a spus, cu ochii strălucind de bucurie.

Am ridicat-o ușor de subsuori  și ne-am apropiat împreună fețele de geamul ușii. Cu greu reușim să vedem ceva prin fereastra străjuită de un grilaj metalic, negru, dar ochișorii ei iscodesc curioși prin bucățelele de geam.

Hmm,  fiica mea e interesată să vădă ce e înăuntru iar eu tocmai realizez că nu am avut niciodată curiozitatea asta. Sunt născută în București și am puțin peste 40 de ani, dar nu am fost niciodată la Ateneul Român. Am fost de nenumărate ori pe lângă el. In jurul lui. Am urmărit-o pe ea alergând porumbeii din fața clădirii sau am ascultat acordurile muzicale revărsându-se pe ferestrele deschise, în timp ce savuram un ecler la French Revolution. Dar niciodată nu m-am întrebat oare cum o arăta pe dinăuntru, una dintre cele mai frumoase clădiri din București,  monument de arhitectură de grupă valorică A, de valoare națională și universală.

Adevărul este că nu am o cultură muzicală în acest sens, nu am crescut ascultând muzică clasică în familie ci mai degrabă, Mirabela Dauer și Corina Chiriac:) Poate că, de aici vine dezinteresul meu față de Ateneu și muzica clasică.

Daaar, anul acesta am decis să depășesc această barieră și voi merge la Ateneu, la un concert excepțional. Mai exact pe 30 septembrie voi fi acolo, entuziasmată și curioasă, aranjată, dichisită.

Charlie Siem vine la București. Știu că puteți obține informația asta doar cu un click pe google, dar vreau să vă împărtășesc și eu magia acestor evenimente. Charlie Siem este unul dintre cei mai talentați violoniști ai momentului și vine pentru prima dată în România pentru a susține un recital unic, alături de experimentatul pianist Itamar Golan. Despre venirea lui Charlie Siem la București, am aflat de la buna mea prietenă Adina Oancea, co-fondator Careless Beauty România.

Venirea lui la București s-a potrivit de minune cu dorința mea de a cunoaște atmosfera Ateneului Român. Când l-am văzut prima oară pe Charlie Siem reacția a fost de OAU!. Apoi, după câteva minute de ascultat o piesă de-a lui, tot OAU! am putut să articulez.

Adică, mă scuzați, dar arată ca un supermodel, păi da pentru că, chiar este:) A fost imaginea unor branduri ca Armani sau Dior, printre altele. Peste toate astea însă, este un violinist titrat care a urcat pe marile scene ale lumii, iar acum vine la noi, în România. Yeey. Uite cum muzica clasică poate fi interpretată și de oameni tineri, frumoși și carismatici.

Violonistul Charlie Siem are o legătură specială cu România datorită celui care l-a inspirat să aleagă calea muzicii clasice – Yehudi Menuhin, discipolul de suflet al lui George Enescu.

Vioara pe care va cânta Charlie Siem în recitalul extraordinar din 30 septembrie este chiar legendara “D’Egville”, vioara lui Yehudi Menuhin. Instrumentul are o istorie de aproape trei secole, fiind construită de lutierul Bartolomeo Giuseppe Antonio Guarneri (Guarneri del Gesù), în 1735, în atelierul său de lângă Cremona.

În decursul celor aproape 300 de ani, printre marii violoniști care au cântat pe această adevărată bucată de istorie muzicală se numără și Yehudi Menuhin, discipolul de suflet al maestrului George Enescu. De altfel, chiar Menuhin a fost cel care i-a insuflat lui Charlie Siem dragostea și pasiunea pentru vioară, pe vremea când tânărul virtuoz al zilelor noastre avea doar trei ani: Siem a auzit, la radio, concertul pentru vioară al lui Beethoven în interpretarea lui Yehudi Menuhin.

30 de ani mai târziu, Charlie Siem ajunge pe scena Ateneului Român, pentru a aduce un omagiu celor două figuri emblematice care i-au marcat călătoria muzicală: George Enescu și Yehudi Menuhin.

Concertul va începe la ora 19.00 şi este organizat de Elite Art Club UNESCO – reprezentant unic în România a Concursului Internațional de Dirijat ”Jeunesses Musicales”.

Dar asta nu e tot, pentru a duce mai departe binele care împodobește această călătorie muzicală, 50% din încasările obținute din vânzarea biletelor se vor duce către Asociația Help Autism
Charie Siem: „Călătoria mea este o provocare fără sfârșit pentru a ajunge la tot mai mulți oameni prin intermediul muzicii”.

Oh, well se pare că omul acesta le are pe toate: tânăr, frumos, talentat, charismatic, filantrop, compozitor, profesor și lista poate continua. Sunt nerabdătoare și onorată să îl văd pe scena Ateneului Român, pe 30 septembrie!

Vizitează Eventim.ro pt bilete -> Charlie Siem

Vă las aici o bucățică din Charlie Siem.

Sunt Corina și


                

Comments

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.