SOS (în cantități industriale)

hqdefault_result

Totul a început așa:

O fetiță înăltuță cu trupul zvelt precum un lujer de crin, cu un chip mic, delicat, încadrat de un păr lung și ondulat, cânta cu vocea cea mai dulce, duioasă și cristalină precum un clopoțel. Cânta mereu. Acasă, în mașină, la grădiniță și mă bucurăm să aud cântecele cu micul păienjenel, piticuți, soare și gărgărițe.

Până când, într-o zi liniștea a fost tulburată de:

-SOS!!!….. în cantități industriale, fredona fetița dulce și drăguță de doar 6 ani. Versul, fără să aibă prea mult sens, se tot repeta. Venea însoțit de sărituri haotice și de zguduieli repetate ale capului.

-Ce spui acolo frumoasa mea? zic eu amuzată de tot spectacolul

-E o melodie, am văzut-o pe tabletă la I, când am fost în vizită la ei.

Hmm, asta ce-o mai fi? Caut imediat piesa pe youtube să văd despre ce e vorba și ce-o fi văzut copilul fără ca eu să știu. După cum probabil știți deja, dacă nu, iată aflați acum, acesta este titlul unei melodii ajunsă virală pe youtube. Am găsit așa: o piesă cântată de 5 tineri adolescenți, fără aptitudini muzicale , dar care dădeau din cap haotic, precum fiică –mea puțin mai devreme și care are peste 21 milioane de vizualizări!!!  Și apoi versurile:))), fără noimă și conținut, dar amuzante, trebuie să recunosc, cu niște hateri care aveau ceva cu tinerii ăștia, aveau ciudă pe succesul lor, sau ceva de genul. În fine, hotărăsc că nu este ceva potrivit pentru un copil de 6 ani și gata.

Ei da, nu se oprește totul aici. Am început să aud melodia asta, la radio, la tv., și din gura tuturor copiilor pe care-i întâlneam.

SOS-ul ăsta devenea mai degrabă un S.O.S pentru mine.

Copilul începuse să mă roage insistent să o pun pe youtube, ca să o poată asculta din nou. Sincer, nu voiam, pentru că mi se părea goală de conținut, nepotrivită și așa mai departe. În plus, fetița mea ascultă marii compozitori ai lumii de când era mică, recunoaște muzica lui Ceaikovski dacă e să o luăm așa. Și acum vrea să asculte SOS??? Nu, nu, e inacceptabil. Ar fi o lovitură prea mare pentru ego-ul meu, în primul rând.

Ea a continuat însă să cânte prin casă SOS –ul ăsta și atunci mi-am propus să analizez mai atent situația. Îmi era clar că nu înțelegea mare lucru din versurile pe care le repeta ca un robot, se pare că ritmul era cel care o atrăgea și o făcea spontan. Asta este valabil pentru toată lumea, adulți și copii deopotrivă, răspunsul la muzică este unul neurobiologic, analiza versurilor este secundară. Adică copilul meu se leagănă pe un ritm care îl face să se simtă bine, pentru că, creierul lui îi spune asta. Degeaba nu sunt eu de acord cu mesajul și conținutul, tot ce aude copilul este ritmul, intensitatea sunetului și cadența notelor, nu cuvintele.

Și parcă eu doream să fiu mama aia la care copilul să vină și să îi spună tot. Ce-i place, ce-l doare, ce-l supără, să fiu sprijinul și confidentul ei, să plângem sau ne bucurăm împreună, să găsim soluții la situații dificile, să dansăm desculțe în ploaie și să râdem cu gura până la urechi. Acum vine și spune că-i place o melodie, iar eu îi anulez alegerea din start.

Nu am să-i pot acoperi urechile și nu o să audă doar ce spun eu sau ce muzică vreau eu să asculte. Va face alegerile ei. Și deja a început, iar eu aș vrea să-i fiu alături de pe acum.

Eu am avut noroc, mama nu mi-a interzis niciodată să ascult ceva, în fine erau și alte vremuri nu “auzeam” și nu eram expuși la ce sunt copiii noștri în prezent.  Fiecare generație vine cu alegerile ei, fie că sunt muzicale, vestimentare, de beletristică etc. Alegeri contestate, desigur, de părinții generației respective.

Emisiunea Ruxandrei Rusan de la Itsy Bity, Educație fără bla, bla, în care invitat a fost psihoterapeutul Diana Stanculeanu, a venit să întărească cele spuse de mine mai sus. Am înțeles că, intuiția mea nu a dat greș și că nu e un capăt de țară dacă copilul mai ascultă din când în când și ce-i place lui. Deasemenea, în urma difuzării emisiunii am luat hotărârea că vom asculta pe rând muzică, câteodată ce îi place ei , câteodată ce îmi place mie.

Și a funcționat bine, fetița e fericită iar eu mă simt mai aproape de copilul asupra căruia îmi doresc să am o influență pozitivă, să-i vorbesc “pe limba lui”, să-i fiu prieten.  

Mai grav e că am ascultat melodia asta de atâtea ori încât nu îmi mai iese din cap. Versurile se derulează în mintea mea non-stop, știți sigur cum e când nu-ti mai iese o melodie din cap. Ca să nu mai zic că  de fiecare dată când aud cuvântul SOS îmi vine să completez cu “în cantități industriale”:)))

Copiii voștri ce muzică mai ascultă?

Comments

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.