Prin locurile pe unde am copilărit eu, oamenii cei mai în vârstă, țineau toate posturile de peste an. Nu mâncau carne, ouă și lapte, nu spălau rufe când în calendar era cruce cu roșu, și mergeau la biserică la denii și spovedanii. Lucrurile astea erau respectate cu sfințenie și nimeni nu le încălca, pentru că “era păcat” și pentru că “te vedea Dumnezeu”. Asta m-au învățat bunii mei, despre post. Se știa că, dacă faci toate astea, vei ajunge sigur în rai, iar Dumnezeu va vedea ce om bun ai fost.
Cred că mi-ar fi plăcut să știu mai multe de la ei despre post, sau poate că nici ei nu știau mai mult. Mi-ar fi plăcut să știu , spre exemplu, că postul nu înseamnă doar abținere de la hrana materială ci mai ales abținere de la gânduri, vorbe și fapte ce ar putea aduce suferință altora, lumii sau chiar nouă înșine
Nu mi-a vorbit nimeni despre toleranță, recunoștință și generozitate. Despre cum aș putea în perioada postului să dăruiesc mai mult, să am gânduri mai frumoase și vorbe mai bune. Să mă bucur pentru ceea ce am și pentru ce sunt .
Că mai presus de ” să nu mănânci aia, să nu bei aia, să nu faci aia”postul reprezintă o stare luminoasă a minții și o stare de seninătate a sufletului și a simțurilor copleșite de har, de bunătate, de pace și cumpătare. Postul alimentar are și o valoare spirituală doar atunci când este împodobit cu faptele, gândurile și vorbele noastre bune, cele mai bune. Nu Dumnezeu are nevoie de postul nostru ci noi avem nevoie de el.
Dacă mă aprind prea repede în trafic, sau la piață, sau la coadă la nu știu ce, dacă-i judec pe alții pentru ceea ce fac, bine sau rău, dacă-i bârfesc, socotindu-mă mereu superioară și înțeleaptă , degeaba țin post. Postul la suprafață e degeaba, el trebuie să înceapă întotdeauna din interior, din gânduri și simțiri.
Anul acesta voi posti . Voi posti la vorbe în plus, mă voi adresa celor dragi mai blând, fără cicăleală, voi fi prima care zâmbește când intră într-o încăpere, voi fi mai înțelegătoare și mai tolerantă, iar în momentele grele îmi voi repeta, ca o mantră “Gânduri bune, vorbe bune, fapte bune” – o replică pe care am auzit-o intr-un film și pe care mi-am însușit-o.
Post cu folos să aveți.
Sunt Corina si
Good words, good thoughts, good deeds... Indeed! :)
Hi,hi, ai vazut filmul:)
Eu zic ca postul e despre sanatate si atat. Un fel de detoxifiere pentru cei mai neinitiati. :)
Da postul poate fi despre sanatate si atat, dar acela nu e postul la care eu ma refer in acest articol, adica postul crestinesc, religios.
Din ce am descoperit eu, postul este o readucere (reducere) la esenta a omului, o pipaire a realitatii (asa cum Toma apostolul a avut nevoie sa pipaie coasta pentru a se convinge ca invierea Lui Hristos este reala). Slabirea trupului iti goleste viata de "bibelouri" pe care le tot adunam, lasand pe rafturile mintii, atentiei si vointei noastre lucrurile esentiale. Insa "lucrurile esentiale" depind de cum esti orientat: daca tii post pentru dieta sau yoga, nu te alegi cu nimic bun. Daca il tii pentru Hristos, atunci in mod inevitabil ajungi la o rugaciune mai simpla, motivata si curata, adica la apropierea fireasca si sincera de Dumnezeu. Despre "bunici" (oamenii satului de-nu-demult) si viata lor ar trebui subliniat un aspect care creioneaza viata lor: ei dadeau "buna ziua" si necunoscutilor; primeau cu bucurie musafiri, se simteau chiar indatorati fata de ei, cu inima deschisa. Pe cand noi: nu ne salutam unul cu altul desi lucram de 15-20 de ani la aceeasi firma; in birou toti cei care nu sint de fata sint niste prosti. Sau curvari. Sau au ei un pacat, un motiv ascuns pentru care fac vreun bine. Daca se anunta vreun musafir oftez luuung ca trebuie sa fac curat in casa, ca nu mai pot face ce vreau eu in timpul cat sta la mine, ca... nu ma simt confortabil! Da, cu siguranta au/aveau si "bunicii" ganduri si toane si apucaturi dar cand ma uita la ce e azi ma ingrozesc! Si sigur nici lor nu le trecea prin minte cate putem face noi azi... PS. Va multumesc pentru articolele de pe blog. Si eu am copii mici si mai mari si ne pregatim de vacanta. PS. Va rog sa ne aducem aminte de Hristos. Este singura ratiune (finalitate rationala) a vietii. (Va rog sa o luati simplu, ca o marturisire a inimii mele, nu ca o impunere sau mustrare).
Va multumesc mult pentru comentariu si ma bucur ca v-ati luat putin din timp ca sa il scrieti, apreciez. Este perfect adevarat ce ati scris, ma recunosc chiar pe alocuri in cateva chestii, nu am deloc impresia ca sunt "perfecta". Mi-a placut ce ati spus la incheiere " ca o marturisire a inimii mele", exact asa am scris si eu articolul, nu am vrut sa fie o mustrare la adresa bunicilor nostri, nicidecum.