În fiecare lună o faptă bună – IX

Eu sunt unul din copiii aia cărora le-a plăcut să meargă la școală. Mama nu m-a trimis la grădiniță (și bine a făcut), am stat acasă până la 7 ani. Nu cu bonă:), nu cu bunici, nu cu vecini. Cu ea. Cu surorile si fratele meu, suntem 4. La 7 ani, aveam așa un entuziasm și o curiozitate pentru școală, încât primii ani s-au încheiat inevitabil cu premiul I. Îmi plăcea să învăț, mi se părea ușor, mă duceam cu drag la școală.

 

Mama făcea eforturi considerabile, să ne asigure la fiecare început de an școlar, tot ce ne trebuia: uniforme noi, rechizite, ghiozdan, încălțări . Nu le aveam pe toate, încălțările veneau de obicei de la sora mai mare, un fel de second hand, pardon foot:), în loc de ghiozdan aveam de multe ori o trăistuță/plasă șamd, dar aveam privilegiul imens de a merge la școală. Această oportunitate pe care ar trebui să o aibă,  orice copil din lumea asta.

 

La 30 și ceva de ani distanță situația de mai sus  rămâne de actualitate.  Pentru multe familii din România, începutul de an școlar este unul de grea cumpăna, financiar vorbind.

“Tot ce își dorește este să meargă la școală. Pentru asta, însă, are nevoie de pantofi, de o haină mai groasă, de ghiozdan și de un pachețel de mâncare, în fiecare zi. Momentan nu se poate. Poate anul viitor.”

Nu este doar o poveste, ci o realitate pe care o trăiesc mii de copii din jurul nostru.

 

Copiii aceştia despre care citim uneori în ziare şi care ne înduioşează nu sunt nişte fantasmagorii. Ei sunt parte din România de astăzi, o parte frumoasă, plină de inocenţă şi cu un potenţial extraordinar. Am avea nevoie de politici care să-i scoată din sărăcie absolută şi umilinţă, să le redea şansele să se dezvolte, dar nu avem. Mă bucur însă că există ONG-uri precum SOS Satele Copiilor, promotori ai drepturilor copiilor în România și care de 25 de ani oferă o copilărie fericită, o îngrijire potrivită și o educație bună copiilor lipsiți de ocrotirea părintească.

 

Luna aceasta mă alătur cu bucurie și speranță acestei mari familii.

 

“Pe Mihai nimeni nu l-a învățat să numere sau să vorbească corect. În schimb, a învățat ce este frica, ce înseamnă pedeapsa, ce grea e palma de adult…
Noi știm că școala este șansa lui. “

 

Mi se pare minunat că cineva se gândește la acești copii și mi se pare de datoria mea, a noastră, să îi susținem. De aceea, luna aceasta am ales SĂ DONEZ pentru acești copii.

 

“Bună, eu sunt Maria și am 10 ani. Abia aștept să merg pentru prima dată la școală! Până acum “nu s-a putut”.

 

Noi știm că se poate și știm că școala este șansa ei. Nu e ușor, vor urma ore întregi de muncă pentru a recupera timpul pierdut, pentru a fi “la fel”. Dar eu știu că Maria este la fel ca ceilalți copii. Are nevoie doar de o șansă și de susținere continuă.

 

 

“În 2017, am înregistrat o promovabilitate școlară de 98% pentru copii care cresc în cele trei sate ale organizației. Mai mult, 90% dintre tinerii care au ieșit de sub protecția SOS în ultimii 25 de ani și-au găsit un loc de muncă stabil și sunt bine integrați în societate. “ – spune Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.

 

Mii de copii care nu mai au părinții alături sau care cresc în situații de risc au nevoie de ajutorul nostru. Știi că școala este șansa lor! Hai să-i susținem împreună să meargă și să rămână la școală! Vezi AICI cum o poți face.

 

“Omul nu e niciodată atât de mare ca atunci când se lasă în genunchi să ajute un copil “

Sunt Corina și vă

http://recomandcudrag.ro/2018/07/in-fiecare-luna-o-fapta-buna-vi/

http://recomandcudrag.ro/2017/12/fiecare-luna-o-fapta-buna/

Comments

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.