Înghețata este desertul meu preferat, mai ales vara, se înțelege nu? 🙂 Uneori mă gândesc că aș putea să mănânc doooaar înghețată, adică mi-ar place să am acasă toate aromele alea pe care le văd acolo în vitrinele frigorifice, și să le încerc rând pe rând.
Nu are sens să cumpăr înghețată congelată din supermarket, pur și simplu nu merită. Calitatea, prospețimea și ingredientele naturale folosite la gelato/înghețata artizanală, îmi fac alegerea mult mai ușoară. Și cum vara, eu nu beau bere rece, cu ce să mă răcoresc mai repede decât cu o înghețată? Mi-am propus să mănânc doar în weekend. Nu mi-a ieșit. Am mâncat uneori zilnic. Partenerul meu în degustare? Copilul.
Iată aici o listă cu locurile noastre favorite. Ordine absolut aleatorie.
1.Sweetology
Deschisă relativ recent, noi am descoperit-o acum 3 luni; o găsiți în piața Amzei, pe calea Victoriei. Fac înghețată artizanală (gelato) produsă zilnic în laboratorul propriu din locație, folosind ingrediente naturale de calitate.
Preferata mea aici este chiar cea care poartă numele brandului “Sweetology” – cea mai interesantă combinație de grapefruit roz și aperol. La capitolul trăznăi îmi place și caramelul sărat.

2.Delicii libaneze
Rămânem tot în piața Amzei, și pe Mendeleev la nr. 8 găsim înghețată artizanală libaneză.
Pfoai, aici e nebunie, o mulțime de sorbeturi: măr verde, lime, ghimbir, nectarine; dar și cele mai exotice combinații: migdale cu piper roz, smochine și coniac, susan caramelizat sau scorțișoară mentolată.

3.Moritz Eis
Nu ne îndepărtăm mult și chiar lângă Ateneu, pe Str. Episcopiei nr.6 găsim acest magazin de înghețată artizanală, 100% naturală, fără coloranți și fără aditivi. Mai au o locație și pe Frederic Chopin, nr. 10-12, în Floreasca.
Prima dată am mâncat la ei un sorbet de vișine demențial, care m-a făcut să mă întorc din nou. Acum sunt deja la nivel gourmet, cu gusturi indite: afine cu levănțică, iar pentru cei mai curajoși Onyx – cărbune și cocos:)


4.Emilia Cremeria
I-am descoperit prima dată în centrul vechi, pe strada Franceză nr. 42, acum îi găsiți și în câteva mall-uri . Nu cred că mai este cineva care să nu știe această gelaterie, este locul unde e mereu coadă, indiferent de anotimp.
Îmi plac multe arome de aici: cireșe amare, fistic și migdale, panna cotta. Favorita mea în sezonul de vara este: iaurt grecesc cu mango și fructul pasiunii. De multe ori plec acasă cu ceea ce se numește un barattolo (sau două:): un recipient de 450 grame, bine protejat de soare într-o cutie termică.

5.Delicii Gelato
Îi găsiți în Floreasca, pe Constantin Aricescu, la nr.65. Sorbeturi delicioase din fructe naturale, iar la capitolul trăznăi au înghețată cu aromă de colivă sau cu semințe de floarea soarelui:)
6.Molipops
Nu au o locație per se, îi puteți găsi doar online. Dacă vrei să umpli frigiderul cu un stoc suficient pentru zilele toride de vara, când stai în București, dar ai vrea să fii la mare, acum ai snacksul perfect.
Ce e Moli? Înghețată pe băț naturală, din lucruri simple și sănătoase. Este produsă în cantități mici, fără prafuri sau alte mixuri, cu miere în loc de zahăr, fără ingrediente de origine animală. Sunt făcute din fructe stoarse prin presare la rece sau pasate la blender, neprocesate termic.
Dacă aveți un eveniment corporate sau petreceri pentru cei mici, Molipops e întotdeauna o surpriză plăcută. Poți comanda pachetele Molipops SummerPack de AICI și livrarea este gratuită.
Să aveți o vară minunată cu muuultă înghețată. #VaraMea
Sunt Corina și vă
Vezi și
Pingback: Cum am inceput sa „Recomand cu drag” - FUN Parenting by Cristina Buja
[…] s-a vrut a fi un blog despre recomandări: produse, filme, locații frumoase, cărți și cafele, înghețate bune și destinații de vacanță. Mai apoi am descoperit că ecologic nu înseamnă doar ce mănânc […]