Sunt născută vara, în luna lui gustar, îmi place soarele și căldura lui, rochiile vaporoase și lejere , pepenele roșu și roșiile românești. Dar nu aș putea trăi într-o zona caldă, nu pot să trăiesc într-un ținut cu vară veșnică. Am nevoie de ying și yang.

Îmi place ciclul anotimpurilor noastre, cu vara luminoasă, fierbinte, toamna colorată și bogată, iarnă albă și pufoasă, și primăvară verde și înmiresmată. Nu peste tot e la fel, am prieteni care nu au văzut niciodată zăpadă. Eu nu mă pot lipsi de iarnă. Și mi-e teamă să nu uităm prea curând de ger și viscol, de omăt și troiene, de fulgi cerniți , de obraji roșii și mâini înghețate, dar mai ales de chiote, de steluțele din ochii copiilor noștrii și de bucuria lor.

De ce iubesc copiii iarna? Și de ce o detestă adulții? Copleșiți de responsabilități și griji, cu deadline-uri și proiecte permanente, am uitat de bucuria unui tăvălug în zăpadă și de o bulgăreală zdravănă. Ne-am luat cu treburile de adult și am uitat de magia marelui alb. Cum și când s-a întâmplat? Încet, pe nesimțite, atunci când am trecut granița copilăriei și am pășit spre un ținut lipsit de minunea lumii, joaca.

Tare mi-a fost ciudă că vine martie și iarna și-a pierdut zăpezile de altădată, dar n-a fost să fie. Și mă bucur. De iarnă, de ger, de zăpadă și fulgi deși, de copii, de viață.