E unul din motivele pentru care scriu acum, pe acest blog. Mie ÎMI PASĂ, de alţi oameni, de ape, de sol, de aer, de tot ce ne înconjoară şi e viu.
Nu sunt Maica Tereza, sunt un om din mulţime, la fel ca voi. Nu pretind că deţin adevărul absolut, nu am făcut din asta o obsesie şi nici nu vreau să îmi controleze gândurile. O fac în mod conştient şi izvorăşte din dorinţa de a face mai bine, pentru noi şi pentru copiii noştri. Fără a-i judeca pe alţii, fără ură şi “de ce–uri ?”. O fac, pentru că în primul rând mă face pe mine să mă simt bine, împăcată cu mine şi cu gândul că m-am străduit să fac ceva.
Sunt gesturi mici, unii spun că prea mici că să conteze. Ştiţi, pe genul: cu o floare nu se face primăvară, deşi eu ştiu că atunci când primul ghiocel iese timid de sub zăpadă, a venit primăvara. După primele articole scrise în cadrul acestui proiect – Nu cumpăraţi nuferi şi Fără pungă – am ştiut că nu sunt singură, că suntem mulţi cei cărora ne pasă şi am vrea să facem mai mult. Mă bucur de susţinerea voastră şi aştept să îmi scrieţi.
“Nu îmi pasă de ce cred ceilalţi despre ceea ce fac, dar îmi pasă foarte mult de ceea ce cred eu despre ceea ce fac” – Roosevelt
#MieÎmiPasă #IDoMyPart
Imi plac tare mult articolele tale de genul, implicarea ta, dorinta ta de "hai, ca se poate"!
Iti multumesc Adina si ma bucur tare:)
Si mie imi pasa, aplaud si sustin orice initiativa de acest gen. Felicitari, Corina!
Ce ma bucur, orice sustinere conteaza. Cate un pic, pic, pic:)
Și mie îmi pasă. Mă bucur când cineva ia atitudine, eu nu reușesc tot timpul. Și să știi că fără pungă, știe și fara mea. Imi arată debaraua ( acolo sunt sacoșele) când plecăm la magazin.
Ma bucur tare Marina si sa stii ca nici eu nu reusesc intotdeauna, nu sunt perfecta, dar ma straduiesc sa fac bine si sa imi fie bine. Copiii, dragii de ei:)
Nu eşti singură, cu siguranţă! Fix la fel gândesc şi eu, măcar eu fac ce ţin de mine. Nu mă mai simt bine să arunc orice în coşul de gunoi. :)
Multumesc pentru sustinere Denisa, apreciez.
Mie imi pasa atunci cand arunc orice hartie la cos, ba chiar mai ridic cate una care imi iese in cale pe strada, imi pasa atunci cand las oameni sa treaca in trafic si nu claxonez ca nebuna (nu imi iese mereu), imi pasa atunci cand folosesc produse cat de cat prietenoase cu mediul, imi pasa atunci cand imi invat copilul sa spuna multumesc, te rog si iarta-ma. Da, imi pasa. Nu mereu, ca sunt om, dar in general aleg sa imi pese
Ce ma bucur ca mi-ai scris Ioana, esti foarte draguta si ai o familie minunata.