Mi-ar fi plăcut să îmi aparţină sloganul de mai sus, dar nu, nu eu m-am gândit la îndemnul ăsta deşi sincer mă caracterizează. Statul afară, în natură. Şi joaca.
Prietena mea bună Oana Bernecher, un om cu drag de copii şi poftă de joacă, a inaugurat de curând proiectul: “Hai afară, hai la joacă”.
Câţi dintre copiii noştri mai au şansa de a se bucura pe deplin de joaca în natură? Să alerge, să se caţere, să înoate într-o piscină de frunze, să se murdărească de noroi în voie? Între grădiniţă şi şcoală, activităţi extraşcolare, casă şi mall nu prea mai au unde, nu prea mai au cum. Aglomerări urbane cu spaţii verzi reduse la minimum, tablete şi telefoane, televizorul – toate îi îndepărtează pe copiii noştri de conexiunea cu natura şi de o dezvoltare sănătoasă.
Oare le-am insuflat noi respect faţă de mediul înconjurător, de tot ce e viu?
Ştiaţi că toamna, frunzele căzute protejează pământul, precum o pătură? Sub ele trăiesc painjenei şi insecte, nu-i deranjaţi. Iar copacii rezistă cu dârzenie în faţa iernii deoarece intră în hibernare, la fel ca urşii:)
Cu puţină imaginaţie, bună dispoziţie şi echipamentul potrivit, Oana transformă o zi mohorâtă într-una amuzantă, plină de aventură. Timp de două ore copiii sunt conduşi într-o călătorie în care curiozitatea e menţinută trează prin activităţi diverse, alternare de momente dinamice cu momente statice, jocuri, cântece şi poveşti ce-şi propun dezvoltarea abilităţilor fireşti vârstei lor.
– Şi ce faceţi propriu-zis în pădure? am întrebat-o pe Oana
“În pădure suntem noi, suntem copii: descoperim, cooperăm, explorăm, învăţăm, denumim, construim, căpătăm autonomie, aşezăm, ascultăm, ne împrietenim între noi şi cu natura, într-un cuvânt ne bucurăm. Ce îmi place mult, e să ofer un cadru în care ‘bobocii’ ce sunt să înflorească în toată splendoarea lor. Cu alte cuvinte, îmi fac timp pentru fiecare, îi susţin în a lua propriile decizii, îi încurajez să ceară ajutorul când au nevoie, le stabilesc limitele potrivite unei bune convieţuiri în pădure şi în grup. Fără comparaţii, fără recompense, fără laude, fără condiţionări!”
– De ce joacă? De ce copiii?
“Pentru că ei sunt cele mai pure esenţe, pentru că ei sunt minunea ce-mi încarcă bateriile în fiecare zi de joacă împreună, pentru că sansă de a fi în preajma lor, de a învaţă din candoarea, onestitatea, curajul sau naivitatea lor e cea mai încântătoare şansă pe care am primit-o. Până să mă joc constant cu copiii în ateliere am trăit ca un om mare, plin de responsabilităţi şi importanţă, cu un program încărcat dar descărcat de orice sclipire şi bucurie în stare pură. Acum, am regăsit sufletul de copil, bucuria, creativitatea, sansă de a învaţă de la cei mai buni profesori, copiii, zi de zi, şi pălăria de om mare o port cu mult mai mare drag…”
Cam aşa e Oana, unul dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc şi în compania căruia mi-aş încredinţa copilul, fără nici o grijă.
Ploaia nu e un motiv pentru a sta în casă toată ziua. Ce zici de un concurs de adunat melci? Dar de un concurs de sărit în bălţi? 🙂
Sunt Corina şi o
Sursa foto: Ioana Constantin
Ce frumos! Si eu sunt un om al miscarii însă am avantajul ca locuiesc la casa, in apropiere de padure. Fiecare zi din aceasta vara a avut cate o drumetie de minim 2 ore.. Copilul meu e fascinat. Sper sa o tinem asa si cand mai creste, sa nu cada in capcana tehnologiei. Totusi eu cred ca obiceiurile sanatoase se formeaza de mici, deci sunt sanse sa fcem drumetii si peste 10 ani
Ce norocosi sunteti sa stati langa padure:) Esti deja pe drumul cel bun cu educatia celor mici, felicitari.