Am jurat că o să o sărbătoresc în fiecare an. Mi-e drag de ea, chiar dacă rugineşte şi îngălbeneşte, chiar dacă dezgoleşte şi mătură, chiar şi atunci când şuieră furioasă printre dinţi, cu vânt şi ploi, chiar şi aşa mi-e dragă.

Mi-e dragă că vine cu miros de vinete coapte şi foc de lemne, cu părul prins în cozi groase de spice de grâu, cu tufănele şi crizanteme agăţate după ureche, cu buzele vineţii înmuiate în must dulce şi cu ochi de culoarea migdalelor. Vine agale pe cărarea bătătorită de paşii soarelui, astă vară. Vine ca o împărăteasă, însoţită de un alai de dovleci graşi, de ştiuleţi de porumb aliniaţi precum soldăţeii, de chiorchini de struguri, de gutui galbene, pufoase, de prune, de mere şi de pere şi alaiul continuă, că tare-i bogată măria sa, toamna.

Anul trecut am aflat despre sărbători şi ritualuri pentru prima dată şi am scris aici. Anul acesta ne-am adunat din nou, cu toţii, la Asociaţia Prietenia, pe câmp, într-o zi cu soare blând de toamnă.

Ne-am pus straiele de sărbătoare şi ne-am strâns să mulţumim pentru recoltă. Am plămădit aluat şi am copt plăcinte aburinde cu dovleac şi mere, am stors strugurii până am obţinut un must dulce, am împletit coroniţe cu baza de pănuşi, în care am pus spice şi flori tomnatice. Mirosea a toamnă şi a bucurie.

Am ascultat poveşti, ne-am învârtit în horă pe ritmuri de Haţegana şi apoi când totul a fost gata ne-am strâns cu toţii la masă şi am gustat din borşul cu legume, fiert la pirostrii.

Îmi place. Mult. E o sărbătoare cu multă emoţie, care mă “hrăneşte” spiritual şi sufleteşte. Îmi place că ne adună pe toţi şi ne oferă trăiri profunde şi pline de sens.

Mă bucur că vii în fiecare an toamnă, aştept să te sărbătoresc şi la anu’.