Copiii şi limba engleză

newkids1

Întotdeauna i-am admirat pe cei ce vorbesc mai multe limbi străine, sora mea vorbeşte vreo 4 (exceptând limba maternă), aproape fluent. Un bun prieten m-a impresionat cu abilitaţile sale de comunicare, în engleză, spaniolă şi tagalog –limba filipineză , oau ce tare. Apoi m-a dat pe spate când am văzut că stăpânea bine şi limbajul semnelor, înca din copilarie -spunea el.

 

Am călătorit cât pentru o viaţă şi ştiu bine că dacă vorbeşti limba locului, se deschid uşile pentru tine, eşti primit altfel, cu căldură şi încredere. Staţi fără griji, nici eu nu vorbesc toate limbile pământului, dar o ştiu pe cea mai importantă: Lingua Franca:) – limba comună, limba lumii întregi, limba oficială: ENGLEZA. Asta nici nu mai e o laudă, în ziua de azi toată lumea vorbeşte engleză, de la puşti de 3-4 ani până la bunica de la ţară.

 

Dacă aveţi copii şi v-aţi gândit că ar fi bine să înveţe şi ei limba engleză, sunteţi pe drumul cel bun.Cu siguranţă, la modul general, ştim cu toţii că este bine să începem învăţarea unei limbi străine cu copilul cât mai devreme. Iar specialiştii ne spun şi care sunt beneficiile acestui proces:

  • Copiii bilingvi dezvoltă o gândire divergenta, cu un plus de creativitate.
  • Copiii bilingvi dezvoltă o minte mai flexibilă.
  • Învăţarea unei limbi străine de timpuriu sprijină gândirea abstractă

 

Iar eu din experienţa mea practică, nu din teorie, mai pot adăuga şi că, copilul bilingv are o toleranţă socială crescută şi este mai puţin predispus ideilor discriminatorii. Conexiunea dintre limbi diferite duce la o împletire a mai multor culturi. Prin intermediul unei limbi străine, copilul va avea acces şi la frânturi din cultura specifică acelei limbi, datorită poveştilor, a cântecelor sau chiar a oamenilor ce aparţin acelei culturi. Astfel, copilul dezvoltă o toleranţă crescută la diversitate. Cu cât cunoaştem mai mult despre ceilalţi, cu atât ne simţim mai apropiaţi de ei, iar riscul de a-i respinge scade.

newkids1

La o simplă căutare pe google găseşti zeci de cursuri de limba engleză pentru copii, încât aproape că ţi-e greu să alegi unul.

 

Eu am ales să îi recomand pe cei de la English Kids Academy pentru că, este singurul centru acreditat de pregătire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii şi adolescenţi, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge. Deci cum ar veni sunt specializaţi în predarea limbii engleze pentru copii. Atât de specializaţi încât, rezultatele copiilor la examenele internaţionale i-au determinat pe cei de la Cambridge English Language Assesment să acorde English Kids Academy titlul de unul dintre cele mai bune centre din ţară, cu “impact educaţional excepţional”, în anul 2016. BRAVO!

 

Îi recomand mai ales pentru metodele lor de predare, ce au la baza muzică, mişcare şi voie bună. Adică exact mediul potrivit de învăţare pentru copii şi nu numai:)

 

Uite, Kindermusik – Laugh & Learn – este programul de expunere la limba engleză pentru copiii cu vârstă între 3 şi 4 ani. Fiecare lecţie foloseşte deschiderea naturală a copilului către muzică, poveşti şi joc imaginative, pentru introducerea primelor noţiuni de limba engleză şi pregătirea copilului pentru învăţarea structurată a limbii străine.

Fun, fun, fun – te-ai convins? Cere mai multe informaţii AICI.

Comments

  1. Laura 28/08/2017 Răspunde

    Si eu vreau sa-mi duc fetele la un curs, eu nu stapanesc atat de bine engleza ca sa le pot invata de acasa si tare rau imi pare. Tu o duci pe Letitia aici? Multam pentru sugestie, asa ma pot orienta. Preturile cum sunt? Inca nu am apucat sa intru pe link.

    • Salutare Laura, in ceea ce priveste pretul, iata raspunsul primit de la ei:"pentru oferta de cursuri din timpul anului va trebui ca cei interesați să ne contacteze direct, costurile sunt în funcție de anumite încadrări, se discută direct cu părintele (se poate face și evaluare sua nu, se poate opta pentru o ședință sau două pe săptămână etc etc)”. Mult succes.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.