Am plecat la munte, în mijlocul verii, pentru liniște, aer curat și agroturism. Și uite așa am ajuns “ în ținutul unde verdele este mai intens ca oriunde iar cerul mai senin și mai aproape de oameni” – adică la Bran. Ce să zic, da cerul e senin și în ritmul în care construiesc în zonă va fi și din ce în ce mai aproape de oameni. Adică , poate la un moment dat când nu mai au unde să se întindă la orizontală o iau în sus, pe munți, asta așa ca să fie cerul mai aproape de oameni.
Buun, deci ca să ne lămurim, la Bran turismul rural practic nu mai există, el a fost îmbrățișat de cel comercial. Uite mâncarea, spre exemplu: oricât am încercat noi să mâncăm produse din gospodăria țărănească, nu am găsit. Chiar și la cele cu titulatura de stână, aveam să aflăm cu dezamăgire că aprovizionarea e făcută din Metro.
Cazarea ne-am dorit-o undeva cu liniște și vederi neobstrucționate, așa că am stat departe de complexuri cu piscine, atracții și activități pentru copii. Pe genul: prea mult, prea ca la țara – nu e pentru noi, mulțumim.
Am avut noroc, undeva pe un deal, la vreo’ 2 km de Bran, în satul Predeluț am găsit pensiunea Inspire View. În grădina din spate am fost întâmpinați de munți înalți, ce ne-au oferit o priveliște amețitoare, iar în pensiune de oameni frumoși.
Camerele sunt frumos decorate și foarte curate, paturi mari și comfortabile.
Cel mai impresionant aici este curtea imensă, superbă , umbrită de un nuc uriaș, cu loc de joacă pentru copii, cu trambulină, un mic traseu de aventură și leagăne. Nu lipsește nimic din ceea ce ai putea avea nevoie: grătar, foișor și hamace.
Când ne întorceam din drumețiile noastre de prin păduri, ne odihneam în hamace, scăldați în ultimele raze de soare ale zilei, privind către crestele înalte ale munților Bucegi și Piatra Craiului care inconjoară și ocrotesc parcă, această zonă. Iar în zare, impozant și măreț, stă de sute de ani castelul Bran.
Ne-a plăcut și îi Recomand cu drag.
Ce mai poți face în împrejurimi? Dacă excludem o vizită la Castelul Bran – atracție turistică mondială, care atrage sute de mii de turiști., transformând zona istorică într-un târg kitschoso-comercialo- aglomerat – rămânem cu drumețiile. Oricum d’aia venisem la munte. Am găsit două trasee foarte frumoase, unde ne-am potolit setea cu apă pură izvorâta din cele mai adânci izvoare, ne-am răsfățat privirea cu peisaje rupte din paradis, am simțit freamătul ierbii și ne-am încărcat cu energie și bucurie.
- Traseul nr. 1 – pornește de sub pârtia Zănoagă , este marcat cu bandă roșie și se sfârșește la Vf. Omu.
Este un traseu solicitant, durează în jur de 6h ½, trece prin Poiana Clincea și este închis iarna . Noi nu ne-am propus să ajungem la destinație și anume Vf.Omu, nici nu aveam cum, cu un copil mic. Am urcat preț de 2 ore pieptiș, timp în care am admirat diverse flori și floricele, gâze și insecte, ne-am jucat cu ecoul și ne-am bucurat de soare.
2. Traseul nr.2 – de la bariera la Refugiul Salvamont Bran-Ciubotea începe drumul forestier Valea Porții – ador acest traseu prin pădure.
Este o plimbare plăcută și ușoară, cu un râu care curge lin pe lângă potecă, cu poienițe și luminișuri, cu raze de soare și muuulte frăguțe. În iulie pădurea e plină de frăguțe, așa că am înaintat cu greu din cauza lor, cineva trebuia să le culeagă, nu?
Ne-a plăcut așa mult încât a doua zi am repetat traseul deși afară ploua.
Și pentru că am văzut destul de mult gunoi în pădure, mai ales plastic, vreau să vă las aici acest pasaj, luați-l cu voi în gând când plecați în călătorii:
”De vei ajunge și tu aici, ia cu tine în gândurile tale tot ce avem noi mai frumos, lasă în schimb respect fată de natură, istorie și oameni, nu clinti nimic din locul lui. De vei întâlni o floare bucură-te de ea, nu mișca lespezi de piatră de la locul lor, lasă pădurea verde, lasă-ți amprenta pe ziduri doar atingându-le fără a scrie, ia cu tine povești și legende, mergi mai departe și spune-le și altora”
Poteci senine vă doresc.
De unde e citatul? O sa rețin și eu zona pentru o.ieșire la munte cu copiii, pare ideala pentru cei care caută liniștea.
Salutare Laura, ma bucur ca mi-ai scris. Sunt incantata ca ai citit pana la capat si ai remarcat citatul. Daca mi-as fi adus aminte unde l-am gasit, as fi precizat sursa insa nu mai stiu unde si cum. O perioada de timp, inainte de a avea blog, obisnuiam sa imi notez intr-un carnetel citate, fraze (care imi placeau) din reviste, carti sau din online. Nu stiu unde am vazut acest citat dar l-am luat drept calauza in multele noastre calatorii.
Wow! f faine tipsurile și ai dreptate în privința zonei - sunt puținevlucruri tradiționale acolo. Bravo pentru că v-ați învățat copila sportivă!
Salutare si bine ai venit aici. Ma bucur ca ti-a placut articolul, te mai astept:)
Ce frumos. Și ce citat!!! Citindu-ți citatul aveam așa, lacrimi în ochi, știind cât de puțin le pasă unora de natura datorită căreia respirăm aer curat, până la urmă...
Hei buna Robert, multumesc pentru comentariu. Si eu am lacrimi in ochi, de ciuda ca suntem incapabili sa intelegem ca suntem una cu natura, facem parte din ciclul vietii impreuna.