Scriu în spiritul Crăciunului care se apropie cu pași mărunți și siguri. Pentru cei mai norocoși dintre noi, Crăciunul va avea loc la masă, înconjurați de familie –părinți, bunici, mătuși, veri – sau de prieteni dragi. Am tot văzut prin social media, în perioada asta, oameni care nu apreciează sărbătoarea alături de familie, pe sistemul: “Uf, iar trebuie să mergem la mama/soacră etc. la masă”. Ce ironie amară pentru cei care sunt departe de cei dragi, pe alte meleaguri, și își doresc o masă de Crăciun alături de familie.
Ceva discuții se iscă și pe tema preparatelor culinare, care ocupă un loc important în sărbătoarea Crăciunului. Da, știu că ne-ar plăcea ca, Crăciunul să fie despre iubire, bunătate, speranța, generozitate dar Crăciunul ESTE și despre masa de Crăciun.
Păi, hai să ne oprim puțin la cateva evenimente de pe tot parcursul vieții noastre, de când ne naștem :
-
- Botez – se creștinează copilul după care, o masă copioasă
-
- Nuntă – slujba religioasă urmată de un adevărat festin culinar
-
- Moartea – parastas urmat de o masă (până și la înmormântări mergem să mâncăm)
-
- Zile onomastice
- Întâlniri –o banală întâlnire cu prietenii are loc la o cafea, un croissant, ceva
Interacțiunea noastră se face în jurul mesei și asta se întâmplă de la naștere până la moarte. Mâncarea joacă un rol emoțional central și esențial în viața noastră. Ritualurile de “legătură” cu toți cei dragi continuă să se facă și prin mâncare.
De aia zic că, înțeleg și apreciez efortul părinților noștri de a pregăti și prepara aceste mese. Nu-i nimic că nu se potrivesc aproape deloc cu noile mele convingeri și preferințe. Chiar dacă pe masă zac neatinse: piftii, caltaboș, tobă, cârnați , jumări și slănină știu că ele, mamele noastre au făcut toate astea din iubire. Da, pentru o mamă mâncarea este iubire.
Pentru mine e simplu: nu mănânc dacă nu îmi place/nu vreau/ nu pot. Mâncarea este iubire, dar în primul rând iubire de sine, iubire pentru corpul nostru. Așa că refuz să îl imbuib cu de toate și apoi cu pastile pentru că, nu-i așa,am mâncat cam mult. Nu văd în asta un motiv de conflict, dar știu că ei da (părinții). Fără nervi și stres, refuz politicos. În final îi iubim, și ei pe noi.
Sună clișeistic dar familia și prietenii sunt cel mai de preț dar pe care ni-l face viață. Să ne bucurăm de el cum se cuvine.
Sau, și mai bine: hai să gătim noi pentru părinții noștri și să îi invităm noi la masă:)
Crăciun fericit alături de familii vă urez!
Comments