Amfiteatrul Transilvania –hrană bună și drumeții ușoare

Amfiteatrul Transilvania

Am găsit un loc posibil unicat în România, vă amintiți? Amfiteatrul Transilvania. Nu am putut să cuprind toată experiența într-un articol ca să nu mă lungesc prea mult. Azi revin pentru că, nu vreau să omit un aspect atât de important precum mâncarea:) Știu, știu, ideal plecăm la munte pentru liniște, aer curat și drumeții, daaar eu de abia aștept să gust, să încerc și să descopăr gastronomia locală. Vă spun sincer, sunt o adevărată gurmandă, îmi place mâncarea bună, apreciez ingredientele proaspete, naturale, precum și timpul celui/celei care o pregătește, dar mai presus de toate prefer calitatea și nu cantitatea. 

De o vreme încoa’ îmi place să evadez din oraș și să mă duc în mijlocul naturii departe de zgomot și aglomerație. Caut cazare autentică, nu comercială, cu umbră dacă se poate și mâncare din gospodăria proprie, nu de la supermarket. Și e din ce în ce mai greu, vă spun din experiență proprie, desigur. În zona asta de la Bran și împrejurimi, turismul rural practic nu mai există, el a fost îmbrățișat de cel comercial. Uite mâncarea, spre exemplu: oricât am încercat noi să mâncăm produse din gospodăria țărănească, nu am găsit. Chiar și la cele cu titulatura de stână, aveam să aflăm cu dezamăgire că aprovizionarea e făcută din Metro.

Am pornit însă cu încredere spre platoul de sus, din Bucegi, aici unde știam că există o fermă de cai, o turmă de capre și o grădină de legume, de care proprietarii se folosesc pentru prepararea mâncărurilor. Așa este. Restaurantul de la Amfiteatrul Transilvania vorbește despre context și despre rădăcinile proprietarilor.

Când am pășit în restaurant am avut impresia că s-a creeat aici în mod intenționat, atmosfera ancestrală a vetrei, când strămoșii noștrii se adunau în jurul focului, prilej de comuniune și voie bună. Și asta pentru că, restaurantul  – construit din piatră, lemn și lut, pe rotund cu multe ferestre, ca să nu pierzi nimic din măreția locului, nici chiar când ești în interior – este proiectat în jurul unui imens șemineu rotund care pare trunchiul unui copac iar hornurile de fum par a fi crengile copacului, care își lasă rămurelele în jos parcă pentru a adăposti restaurantul.

Echipa este din Republica Moldova, iar meniul o urmează. Meniul, hmm, ceva delicios, parcă pregătit de mâinile bunicilor noștri, din bucate sănătoase, cu gust adevărat, rodite și gătite local. Au borș roșu, soleanca, sarmale în foi de podbal, tocăniță de ciuperci, colțunași cu cartofi și plăcintă cu mere. Vă spun sincer, abia așteptam ora mesei. Nu cred că am ratat niciuna. Nici o masă, adică. Am mers pe rând la mic-dejun, prânz și cină, fără nici o sforțare. Multe dintre ele au fost la prima încercare pentru mine. Așa cum ar fi :

.

Pentru cei care pun mare preț pe mâncarea curată, aici este raiul. Iar pentru familiile cu copii, este ideal, recomandat și minunat. Așa cum am precizat, au propriile animale, pe care le folosesc pentru a acoperi o parte din nevoile restaurantului, propria grădina de legume, până și apa servită este vie, adusă zilnic de la izvor. Se folosesc de plante culese din flora spontană pentru ceaiuri, de ciuperci, urzici, pătlagină și tot soiul de alte frunze și fructe, în funcție de sezon.

Și cum le stă bine unor gospodari de seama au și beci. Nu m-am putut abține și am coborât să îi fac o vizită. Acolo, la răcoare, frumos rânduite pe rafturi, stăteau cuminți, borcane grase cu murături, brânză de capră, dulcețuri și gemuri, damigene burtoase cu sevă de mesteacăn, vinuri, afinate, căpșunate și câte și mai câte. Toate făcute și puse la păstrat, de mâini harnice, aici în vârf de munte, pentru că uite, se poate.

Buun, gata cu mâncarea, ca mi se face iar foame. Să știți că noi mai avem si alte preocupări, nu doar mâncarea:).

Am stat 4 zile aici sus. Când am urcat în prima zi, pe drumul forestier de jos  din Moeciu, mi-am zis că dacă tot avem atât de stat, poate dăm o fugă și până la Brașov, că-i doar la o oră distanță. Dar cand am ajuns pe platoul amfiteatrului, înconjurați de crestele Bucegilor și Piatra Craiului,  am știut că nu vom mai pleca spre Brașov și nici în altă parte. Aici, cumva aproape de castelul Bran , dar departe de turismul de masă care sufocă zona, e MAGIE. Complexul  este amenajat pe un domeniu de 100 de hectare, deci aveam ce explora.

În fiecare zi, mergeam sus, într-o mică drumeție, pe dealul din fața restaurantului, spre adevăratul “amifteatru”. În drum ne opream la camera de aromaterapie, o căsuța rustică plină cu fân, plante medicinale și flori culese din împrejurimi. Ne așezam pe  lavițele acoperite cu preșuri și pături de lână și ne bucuram de mirosul autentic, asemănător cu cel din șura caselor bunicilor noștri.

Și după ce ne răsfățam puțin simțurile, porneam în fugă spre vârful dealului, punctul de maximă energie al locului, amfiteatrul. Butuci așezați în cerc, ca o masă a tăcerii, cu vederi impresionante de 360 de grade.

Alteori coboram în valea din spatele restaurantului să ajungem “la stâncă”, un fel de belvedere, de unde se poate vedea, întreg orașul.

În alte zile, mângâiam caii, lăsați să pască liber pe moșie, mergeam să vedem caprele, în țarcul lor, sau ne dădeam în leagăne pâna aveam impresia că o sa atingem cerul.

Si întotdeauna, poate chiar de două ori pe zi, mergeam în grădina cu căpșuni. Deși era octombrie, aici căpșunile erau coapte, roșii, delicioase, iar grădina era deschisă oaspeților non-stop. Ne-am răcorit de multe ori cu căpșunele proaspete, dulci și zemoase pe care le culegeam singuri și le mâncam pe loc:)

Mergeți neapărat sus, la Amfiteatrul Transilvania, luați și copiii cu voi, veți regăsi aici căldura moale și plăcută, pierdută undeva printre amintirile copilăriei, va veți întoarce la starea de bine absolut, veți redescoperi minunăția lumii și bucuria profundă a existenței. Întoarcerea la simplu și autentic ne ridică vibrația și ne încarcă energetic, întotdeauna.

“Mountains are the only detox I belive in”

Sunt Corina și

Comments

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.