Cum am scăpat de frica de avion

Passenger jet airplane taking off at sunset

Am visat să ajung în America. Visam cu ochii deschiși la străzile din New York, strip-ul din Las Vegas și la tărâmul poveștilor din Disneyland. Așa tare mi-am dorit încât, boom, s-a îndeplinit, am obținut o slujbă în state.

Aveam 23 de ani când mă îmbarcam SINGURĂ pe cursa transatlantică București – Miami. Gândul că va trebui să zbor aproape 10 ore peste Atlantic, mi-a făcut cunoștință cu ceea ce aveam să aflu mai târziu, se numește frică anxioasă. Simptomele au început să se arate pe măsură ce se apropia data plecării, așa că, cu vreo săptămână înainte am început să am oarece insomnii. Noaptea nu mai dormeam  decât câteva ore și nici alea legate. Surprinzător însă, nu eram obosită.

În dimineața dinaintea plecării  eram convinsă că o să cad din picioare și nu o să mai fiu capabilă să plec. După o noapte albă, în care nu am putut dormi nici cele câteva ore cu care eram obișnuită, m-am ridicat din pat pe la 4 dimineața cu o stare de rău, cu greață și o senzație de gol în stomac. Mă simțeam rău și nici măcar nu știam de ce, nu experimentasem niciodată o stare asemănătoare, fără un motiv aparent. Stările de rău fizic erau însoțite și de teamă, neliniște și iritabilitate.

Am ajuns la aeroport și am reușit să mă îmbarc în avion, fără să leșin. Întreagă călătorie însă, a fost greu de suportat. În timp ce, ceilalți pasageri urmăreau relaxați filme sau dormeau liniștiți pe toată durata zborului, eu tremuram ca o pană în vânt, mâinile reci și umede nu puteau cuprinde nici paharul cu apă, iar respirația scurtă și rapidă era mai degrabă a unui om intrat în fibrilații.

Vestea bună este că imediat după terminarea călătoriei, stările de rău au încetat, lăsându-mă doar extrem de obosită. Probabil și din cauza consumului extraordinar de resurse energetice.

Vestea mai puțin bună este că în urma slujbei obținute aveam să călătoresc din ce în ce mai mult ( nu știam atunci, dar a durat 12 ani) cu avionul.

Așa că stările au revenit mereu și mereu , înainte și în timpul fiecărei curse cu avionul. Până într-o zi când am decis că nu mai poate continua așa. Trebuia să îmi înfrunt frica, așa că am stat jos, în liniște și m-am întrebat de ce îmi e AȘA DE FRICĂ?

Emoțiile sunt bune dar când ajung să te manipuleze fiziologic, emoțional și cognitiv devin toxice.

 

Răspunsul a fost desigur că, frica pornea din faptul că mi-era teamă să nu se prăbușească avionul și evident, să mor. Pentru că nu îmi înfruntasem până atunci niciodată starea de rău pe care frica mi-o producea, nu mi-am dat seama, cel puțin la nivel conștient că, de moarte mi-e frică. Spuneam doar că mi-e frică să zbor cu avionul deși mie îmi-era de fapt frică de moarte (în subconștient).

 

Auzisem și de chestia cu: “probabilitatea de a muri în urma prăbușirii unui avion de pasageri este de unu la opt milioane.” Dar sinceră să fiu nu m-a ajutat niciodată cu nimic. Îmi era frică indiferent de statisticile scrise și nescrise.

 

După ce mi-am înfruntat frica, mi-a fost cumva puțin mai ușor. Poate a fost un soi de acceptare a fricii, cert e că de aici încolo a avut loc un declic. Deseori, chiar înaintea zborului am început să gândesc așa:

 

  • Dacă e să se întâmple ceva cu avionul, în timpul zborului, pur și simplu nu am cum să evit un asemenea lucru.
  • Dacă destinul meu este să mor într-un accident de avion, nu am cum să împiedic acest lucru. Se va întâmpla fie că mi-e frică, fie că nu.

 

Pe scurt, ACCEPTARE.  Am făcut acest lucru cât mai mult și mai des posibil. La mine a funcționat din prima, adică tot mi-a fost frică, dar nu la aceeași intensitate, iar în timp frica a disparut complet.

Da, ați auzit bine, complet. Astăzi zbor de plăcere. Am zburat cu avioane mici, mari, impresionante, cu hidroavionul, cu elicopterul, le-am încercat pe toate pentru că acum îmi face plăcere să zbor. Sunt atât de încântată  și încrezătoare că am putut trece peste pragul asta mental, încât dacă ar fi un ecuson cu “Mie nu îmi este frică să zbor”, mi l-aș agăța în piept.

 

Cu frica trebuie să luptăm. Ea ne trage în jos și ne absoarbe energia. Dar, o teamă pe care o controlăm adaugă energie și inspiră încredere. Apoi încrederea va crește cu fiecare zi ce trece, pentru că fiecare pas va fi mai ușor și mai simplu. Trebuie doar să învăţăm să ne depășim teama.

 

Fă ceea ce te temi să faci. La mine a funcționat.

 

 

 

 

 

Comments

  1. Elena Munteanu februarie 24, 2018 Răspunde

    Eu peste frica sa zicem ca trec... pe principiul ca daca e sa se intample se-ntampla si gata... Dar ce ma fac cu durerile de sinusuri de la schimbarea de presiune? Cred ca unii dintre noi nu suntem construiti sa putem suporta zborurile...

    • Recomand cu drag februarie 24, 2018 Răspunde

      Of Elena, imi pare rau. Eu problema asta nu o am, dar stiu ce zici, sotul meu sufera de acceleasi dureri, tot la schimbare de presiune, la scufundari.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.