Cinema cu iz franțuzesc

resize

M-a entuziasmat invitația celor de la Cinema Elvire Popesco și am decis să o onorez duminică dimineață. Și cum în programul cinematografului se regăsesc proiecții dedicate publicului tânăr, în fiecare dimineață de weekend, am ales un film pentru copii, desigur.

Nici nu știu de când nu am mai fost la un cinema în afară mall-ului, de cel puțin 10 ani.

 

Așa că, am aflat niște lucruri, pe care nu le știam, cufundată fiind în ignoranța mea:

  • Deschisă în 1974, Elvire Popesco este o sala de cinema istorică a capitalei
  • Este membră a rețelei europene a sălilor “artă și încercare” Europa Cinemas
  • Este administrată și programată de Institutul Francez din București.

 

Toate bune și frumoase, am luat copilul de mâna și am pornit la film. În primul rând m-a impresionat locația, undeva pe bvd. Dacia, mai precis la nr. 77, chiar în curtea Institului Francez –locație superbă,, de care eu nu aveam habar deși sunt bucureștean veritabil.  De cum am văzut clădirea mi-am dat seama că aici este mai mult decât un simpul cinema, este un colț cultural.

Sala este gazda unor invitați de prestigiu, a numeroase festivaluri, cicluri și premiere ale unor filme – nu numai franțuzești și europene ci și din alte spații geografice – asociind filme distribuite commercial și filme inedite. Deasemenea găzduiește și alte genuri de evenimente culturale cu scopul de a promova francofonia, ca teatrul sau dansul.

După ce am trecut prin filtrul de securitate de la poartă, și aleea străjuită de verdeață, am intrat într-un fel de foaier îngust – unde prietenii povestesc și râd înainte de spectacol- și mai apoi în sală.

Sala a fost complet renovată în anul 2012 și beneficiază de un echipament nou cu dotări tehnice de vârf. După reabilitarea spațiului, sala de cinema are un plus de eleganță, dată de scaunele îmbrăcate în culoarea roșie și de corpurile de iluminat integrate în finisajul de lemn al pereților.

În sala cu scaune roșii și o capacitate de 200 de locuri, te așezi oriunde ai chef, pentru că biletele NU sunt cu loc prestabilit.  Mulți copii stăteau la 3-4 rânduri distanță de părinți și nu a fost nici o problemă.

E posibil să îți mai placă aici și pentru că nu se dă popcorn, nimeni nu “ronțăie” în timpul filmului:) Lumina difuză și spațiul prietenos, dar și prețul biletelor te îmbie să vii din nou: 15 lei- tarif acces copil+parinte.

 

Noi am vizionat filmul – Incredibila poveste a perei uriașe– proiecție dublată sau subtitrată, după cum doriți. Un film foarte drăguț, despre prietenie și curaj.

 

Dacă vreți să ieșiți din rutina cinematografică (acasă sau mall-uri), sau să încercați ceva nou și total diferit față de comercialul de zi cu zi,  vă

experiența Elvire Popesco – o mică insulă de cultură si bien-être, cu oameni deosebiți și evenimente minunate!

 

Un véritable joyau caché – cum ar spune francezul:)

 

Comments