Crăciun, fără moș Crăciun? Cine a mai pomenit?

No_Santa

Ultima dată când am fost la serbarea de Crăciun, eram în clasa a doua, și cel mai bine îmi aduc aminte că mama nu a venit. Nu a venit la nici o serbare, de fapt. Buun, deci pe lângă faptul că mama nu a venit, deși eu mi-aș fi dorit să mă vadă îmbrăcată în fulg de nea:), mai aveam și stresul că vine Moș Gerilă și s-ar putea să nu mai știu poezia. Cu toți ochii ațintiți spre mine și fără cineva acolo, să mă asigure că totul e bine, începusem să uit și cum mă cheamă.

 

Nu aveam atunci de unde să știu că voi avea 40 de ani la următoarea serbare, la care voi participa. Am ajuns cu nerăbdare la prima sărbătoare de Crăciun, de data asta sunt părinte. M-am îmbrăcat cu cele mai scumpe straie din dulap, ia musceleana cu poale, mi-am pus traista pe umăr, nu mi-am pus nici un parfum, decât cel al pielii proaspăt spălate și am pornit la drum, cu emoții. Nu o să lipsesc niciodată de la sărbătorile copilului meu, nici mici, nici mari. Ba dimpotrivă, le voi aștepta cu drag și emoție.

 

Incepe să se-nsereze și în sala de clasă plutește aer magic, de poveste. S-a îmbrăcat și ea de sărbătoare, în valuri de material albastru, precum cerul înstelat, cu crengi de brad, felii de portocală uscată și multe lumânări. Miroase a turtă dulce și a ceai de portocale. În centru, câteva scaunele așezate în semicerc , așteptă să fie ocupate de micii colindători, iar în laterale altele pentru noi, părinții.

Sală grădinită Waldorf – serbare de Crăciun

 

Au intrat ținându-se de mâini, într-un “lănțișor de aur”- un lanț uman specific pedagogiei Waldorf-  copiii noștri, împreună cu educatoarele lor. Îmbrăcați și ei în straie de sărbătoare, cu trăistuțele de colindători pe umeri, s-au așezat pe scăunele și am început. Am început cu toții să cântăm colinde românești, noi după partituri, ei pe de rost. Nimeni nu s-a ridicat să spună poezii, nimeni nu a cântat singur în față tuturor. Atmosfera a fost una de șezătoare și de sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului, unde se celebrează spiritul Crăciunului. Știți, există oameni pe lumea asta care încă știu despre ce este defapt această sărbătoare. A fost probabil cea mai frumoasă și emoționantă serbare la care am participat.

 

Micii colindătorii au fost răsplătiți la sfârșit cu covrigi, turtă dulce, nuci și portocale, pe care le-au înghesuit în trăistuțele lor.

Daruri pentru colindatori

Moș Crăciun nu a venit, dar copii au primit rând pe rând de la educatoarele lor, un cadou făcut cu drag și migală de noi și educatori. Toți copiii au primit același cadou: un clopoțel din lână filțuită. Fără condiționări, de genul “ai fost cuminte?”. Toții copiii sunt cuminți.

Clopoțel din lână filțuită.

Spre surprinderea mea, nici nu am mai întâlnit așa un obicei până acum, am primit și noi părinții un cadou. Un cadou așa simplu, dar sublim, făcut de mâinile dascălilor noștri. Știți, nu sunt obișnuită să primesc cadouri de la școală, în mod normal e tocmai invers. Un cadou minunat obținut tot prin filțuirea lânii: fecioara Maria, cu pruncul Isus într-o iesle făcută dintr-o coajă de nucă.

Fecioara Maria si pruncul

 

Prima mea sărbătoare altfel, mai aproape de suflet, cu bucurie, căldură si emoție pură, cu oameni dragi și buni în jur.

Te iubesc moș Crăciun, dar în seara asta nu ți-am simțit lipsa.

 

#pedagogiaWaldorf

Comments

  1. Elena Munteanu decembrie 29, 2017 Răspunde

    Vai ce frumos! Nici Sebi nu stie de serbari cu Mos Craciun si nu i-am dus lipsa :) Iar prima petrecere la gradinita a fost ataaat de emotionanta pentru mine. Mereu ma busesc lacrimile atunci cand intra micutii in sala si isi cauta bucurosi parintii...

    • Recomand cu drag decembrie 30, 2017 Răspunde

      Mai Elena, la mine e clar hormonal, ca si eu plang cu lacrimi de crocodil, ma emotioneaza absolut totul:)