Am stat pe scaun

Screen Shot 2017-11-08 at 2.36.16 PM_result

Mușchii gâtului se contractă, iar umerii parcă mă strâng. Picioarele se cufundă într-o amorțeală înțepătoare. Simt nevoia să mă ridic deși nu s-a încheiat o ora de când m-am așezat. Scaunul cu spătar de lemn și picioare metalice, vopsite în roșu, a devenit mic, inconfortabil, insuportabil. Maxilarul s-a încleștat și un nod îmi blochează gâtul, iar lacrimile vor să țâșnească , fără zagaz.

 

Nu îmi vine să mă uit la patul de spital din dreapta mea și nici la perfuzorul de la căpătâiul lui. Mă înfioară. Iar gândurile îmi picură precum citostaticul roz, ucigătorul, 30 pe minut . Inima îmi bate tare, tare, așa că strâng cartea mai bine lângă piept, să-i mai domolească ritmul.

 

Ce-i cu mine? Am venit aici cu gânduri vesele și cu o stare de spirit bună, am venit să descrețesc frunți și nu îmi iese. Adevărul e că aici, pe scaun, în încăperea asta, am emoții, mă cuprind gânduri o mie: de teamă, de recunoștință, de compasiune, de dor.

Câțiva oameni trec pe lângă vitrină. Sunt grăbiți, nici nu mă observă. Cei din autobuz mă văd, nu au încotro. Însă aproape toți evită contactul vizual, îmi ocolesc privirea de parcă sunt ciumată. Cred că ne e teamă să ne uităm la noi, să ne privim în ochi. Noi pe noi. Pentru că cei de pe scaun suntem noi toți. Părinți fără nume. Pot fi eu sau tu, copilul din pat poate fi oricând al meu. Și atunci ne e frică și fugim. Ne e frică de ce putem vedea.

 

-De ce te-ai dus acolo? Ce speri să faci cu asta? – m-a întrebat cineva.

 

Mă așteptam la întrebarea asta, nu mă surprinde. La fel cum am înțeles și privirile oamenilor care mă evitau, în timp ce stăteam pe scaun.

 

M-am dus pentru că am văzut niște oameni care vor să facă ceva. Vor să construiască un refugiu pentru părinții copiilor bolnavi din România. Și m-am entuziasmat, spunându-mi că vreau să fac și eu parte din acest proiect. Știi cum e? De multe ori vreau să ajut sau să fac ceva și nu pot sau nu am cum și mi-e ciudă. Acum am văzut o oportunitate și nu aveam cum să o ratez.

Eu am renunțat de mult să aștept. Să aștept să vină  “cineva”, să facă “ceva”: guvernul, ministrul sănătății, politicienii sau cei cu bani mulți, poate Becali. Am priceput repede că acel cineva suntem noi toți, adică TOȚI. Eu fac parte din toți, și e minunat.

 

M-am dus să stau pe scaun pentru a le întinde o mâna de ajutor unor părinți obosiți, flămânzi, sleiți de putere. Am răspuns unei chemări la “bunătate”.

 

Mi-a făcut bine să stau pe scaun, am simțit că nu sunt singură, că fac parte dintr-un tot, mai mare decât poți cuprinde cu brațele sau cu mintea. Eu cred dintotdeauna în oameni, îi văd frumoși și buni. Așa că nu sunt surprinsă să văd ce putem face împreună. Doar impreună.

 

Haideți să ajutăm. Un sms cu textul MAGIC la 8844 asigură o contribuție lunară de 2 euro către Magichome. Puteți opri oricând contribuția cu mesajul STOP la 8844.

 

Știu că suntem mai mult de 100.000 de oameni care putem și vrem să ajutăm. Trebuie doar să ajungem la toți, repede. Vă rog să dați vestea mai departe.

Vom sta pe scaun, zi de zi, până vom strânge 100.000 de SMS-uri, necesare finalizării MagicHOME, Refugiul Părinților de lângă cel mai mare spital oncologic din România.

#MieImiPasă #IDoMyPart

PS: In brațe am ținut cartea Dincolo de Cortină, scrisă de draga mea Hornoiu Coman Gabriela – parinte care a stat pe scaun ani buni de zile, pentru ai fi alaturi fiicei sale Daria. Am lăsat cartea pe pat, răsfoiește-o dacă ai curaj.

 

Mă puteți vedea în live stream începând cu 11:50:40

Comments

  1. Diana noiembrie 8, 2017 Răspunde

    ...nu stiu daca am curaj. Felicitari pentru implicare.

  2. Elena Munteanu noiembrie 8, 2017 Răspunde

    As fi mers si eu dar... bebe proaspat... Insa sustin donand si imprastiind vestea.

    • Recomand cu drag noiembrie 8, 2017 Răspunde

      Ma bucur ca sustii proiectul Elena. Am stat pe scaunul acela pentru mine si pentru toti cei ce nu o pot face din diverse motive: nu sunt din Bucuresti, nu au mai gasit loc, au nascut:) Mie mi se pare ca ai facut ceea ce era mai important: ai donat. Acum faci parte din poveste.

  3. DaddyCool.ro noiembrie 9, 2017 Răspunde

    BRAVO! Am fost și eu azi și am plecat cutremurat. Felicitări că ai ales să te implici!!! :*

    • Recomand cu drag noiembrie 10, 2017 Răspunde

      Te-am vazut Robert. Multumesc si ma bucur ca impreuna putem schimba lucruri, destine.