5 terase de frecventat vara. Cu sau fara copii☺

Ce frumos e vara, cu seri lungi, petrecute afară sub cerul liber, cu stele şi lună. Copiii sunt în vacanţă, părinţii în concediu şi astfel serile afară se lungesc până târziu în noapte. Căutăm locuri umbroase, liniştite, unde să putem bea ceva răcoritor şi să mai respirăm puţin aer după căldura toridă de peste zi.

Selecţia pe care am făcut-o mai jos, nu este neapărat una în care atenţia se îndreaptă exclusiv asupra copilului. Adică, nu ştiu dacă au scaune speciale pentru copii sau piure de broccoli☺ ştiu însă că sunt locaţii în care copiii sunt bineveniţi, se pot juca, alerga (dacă au pe unde), dansa, ţopăi fără să se uite nimeni chiorâş şi fără să deranjeze. Recomandările mele sunt făcute numai după ce noi am vizitat aceste locuri, la modul practic, nu din auzite, la modul teoretic.

Spaţiul M60 – deschis numai pe timp de vara, chiar lângă parcarea mare aproape de Ateneu, pe C.A.Rossetti la nr.3. E un spaţiu în inima oraşului, o grădină urbană, în care ne-am petrecut muuulte nopţi vara aceasta. Şezlonguri multe aşezate pe prundiş la umbra unui copac, cea mai făină selecţie de bere artizanală iar vara asta au avut şi pizza gourmet, delicioasă făcută la cuptorul cu lemne de cei de la Camionetta. Este un loc prietenos pentru familii cu copii, prieteni însoţiţi de câini sau biciclete (are rastel chiar la intrare). Multe seri cu muzică live, oameni cool, frumoşi, moderni şi mondeni☺DSC02831


DSC02834

DSC02837

DSC02840

Grădina Eden – tot în centru, pe Calea Victoriei 107, ascunsă de ochii lumii în spatele palatului Ştirbei, se află o grădina MARE care a acaparat şi vara asta doritorii de stat sub cerul liber. Mulţi copaci şi vegetaţie, parcă eram la tropice. Printre scaune şi mese, au strecurat şi câteva hamace, pietrişul formează “pardoseala” deci, fără tocuri vă rog. Deşi este o grădina imensă, seara cu greu îţi găseşti loc la o masă. Nu am auzit niciodată muzică, doar zumzetul plăcut al mulţimii. Au câteva baruri, aşezate în diferite puncte ale grădinii, noi l-am ales pe unul care avea multe fresh-uri, smoothie-uri şi limonade – Refresh Bar. Nu au nimic de mâncare deşi există un meniu cu ceva wrap-uri şi hummus. Mi s-a părut a fi vizitat de o mulţime mai boemă, pe genul designeri, muzicieni, bloggeri☺ că d’aia eram şi eu pe acolo. Deşi nu au o zona specială, dedicată copiilor, ai noştri s-au jucat ore bune cu pietricele şi nisip. Am găsit o zona cu duşumea, pufuri mari şi nisip.

Seara, când vrei şi eşti în căutarea unei terase sălbatice, în care să întâlneşti toţi hipsterii din capitală, Eden este grădina urbană în care să vii. În plus, este şi un loc foarte bun pentru petreceri, dar cu volumul muzicii un pic mai diminuat.

20839635_1668002963209728_1743874384_o

20806734_1668002966543061_905477876_o

20813319_1668002906543067_1937832692_o

20806727_1668002909876400_1197101592_o

20839636_1668002939876397_1738464597_o

 

20795019_1668002969876394_1241846289_o

Grădina Verona – că să rămânem tot în centru, o găsiţi pe Arthur Verona, la nr. 13. Împarte adresa cu librăria Cărtureşti de fapt spaţiul cafenelei este o anexă a librăriei. Aici au loc lansări de carte, conferinţe, expoziţii, concerte şi diverse evenimente care îmbogăţesc viaţa culturală a Bucureştiului.Vara, este locul perfect pentru a va răcori cu o limonadă sau cu o bere bună, la umbra oferită de vegetaţia abundentă. Sunt numai puţin de 400 de locuri la mese şi există un spaţiu bine protejat de intemperii. Meniul este unul diversificat, oferind în permanenţă şi opţiuni pentru vegetarieni. Iar deserturile – OMG, trebuiesc încercate. Este permis accesul cu animale (cuminţi☺) de companie şi au şi loc special pentru biciclete. Nici aici nu au o zona dedicată copiilor, dar staţi fără grijă, găsesc ei ceva de făcut.

DSC01232

DSC01221

DSC01227

DSC01226

DSC01222

DSC01233

La Prajiturese – dacă simţi nevoia să te retragi din agitaţia oraşului şi să te relaxezi la umbră, mergi acasă la Prajiturese. Da, pe bune, chiar la ele în curte. Pe strada Ştefan cel Mare din Pipera, la nr. 35, ferită de ochii lumii se găseşte Dolce far niente, o curte cu loc de joacă pentru copii, construită în jurul unei cafenele transparente. Aici e RAIUL copiilor: pot alerga nestingheriţi prin curtea cu iarbă şi flori, se pot da în leagăne în livada cu pruni, iar tu poţi citi în linişte cartea pe care ai început-o acum 3 luni☺ Ce găsim la bar? Reţete vechi şi noi, clasice şi moderne, prăjituri cu foi de miere, cheesecake-uri, torturi cu ciocolată şi câte şi mai câte, toate vândute după poftă inimii (nu există porţii, totul se taie şi se cântăreşte la cererea fiecăruia), asortate unei limonade, ceai sau cafea. Nouă ne place mult, aşa de mult încât aici mi-am sărbătorit şi ziua în care am împlinit 40 de ani.DSC02128

DSC02130

DSC02131

DSC02139

DSC02752

Unknown-1

Unknown

Fabrica club şi terasă – dacă locuiţi pe lângă parcul Carol ştiţi deja că pe stradă 11 Iunie la numărul 50, se află o terasă mare colorată, în care zumzăie muzică bună. Este incredibil cum au reuşit să transforme o fabrică falimentară de şosete într-un resort urban. Pereţii sunt acoperiţi de graffiti şi instalaţii de burlane din plastic, realizate de diverşi artişti, au o scenă unde au loc concerte, piese de teatru sau proiecţii de filme, loc de joacă pentru copii şi un coş de baschet. Mâncarea nu m-a impresionat şi nici nu o găsesc potrivită pentru copii,  cu specific de pub. E perfect insă pentru o seară cu prietenii la o bere sau un suc.20160817_173328

20160817_145612

20160817_150931

20160817_145502

Sursa foto: arhiva personala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *