Experiență de neuitat la spitalul de urgență

fpag3

Sala de așteptare e aproape plină. Sunt aici de vreo oră, m-am așezat pe bancheta cu scaune albastre de plastic și aștept. E cald, mi s-a lipit pielea de scaunul de plastic și o muscă mă sâcâie încontinuu. În fața mea, în picioare, sprijinit cu spinarea de faianța albă, un tânăr cu o cască de motociclist în mână și un ochi înroșit, se uită tăcut în jos. În stânga mea, o femeie tânără cu un copil de doar câteva luni în brațe, se uită pierdută în jur. Copilul poartă un scutec și atât, e în pielea goală și nu pare să-i pese, se joacă cu părul mamei și râde cu gura până la urechi. Ochiul stâng e cețos, aproape alb, dar pe el nu pare să îl deranjeze. În dreapta un om în vârstă, cu părul cărunt si partea stânga a feței atât de umflată și roșie încât nu mai poate deschide ochiul, vorbește în șoaptă cu cel ce îl însoțește.

Toți adulții din încăperea cu pereți acoperiți cu faianță albă, sunt serioși si gravi, gânditori si emoționați poate. Doar copiii râd, vorbesc tare și au chef de joacă.

E marți, ora 8 seara. Sunt în sala de așteptare a Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București . E iulie și e cuptor afară. Nici înăuntru nu e prea bine deși se vede o unitate de aer condiționat atârnând din tavan. Aș vrea să fiu la mare, nu pe holul unui spital de stat din București.

Dis-de-dimineață, Leti mi-a spus plângând că are ceva în ochi. Am încercat să mă “uit” în ochi, deschizandu-i cu blândețe pleoapele, dar nu am văzut nimic. Peste câteva minute nu mai avea nimic, nu o mai durea, nu plângea, ochiul nu era roșu. Nu mi-am făcut griji, doar că episodul ăsta s-a repetat de câteva ori de-a lungul zilei, încât pe seară m-am hotărât să merg la urgențe. Singurul spital de urgențe oftalmologice din București este acesta din piața Lahovari, nu există urgențe oftalmo la privat.fpag4

 

Trebuia să ajung și aici , să fac cunoștință cu realitatea unui spital de stat din România. Până azi ne-a ferit Dumnezeu de boli și accidente așa încât nu am fost nevoiți să venim cu copilul la spital. Ba mai mult, avem un copil sănătos tun, care nu a fost la medic decât pentru controale de rutină, nu a luat medicamente niciodată, nici alopate, nici homeopate. Nu știe ce înseamnă siropele, pilule, injecții, vitamine și toate cele.

Deci iată-mă aici, îmi aștept rândul pe hol, alături de mulți alții, în mare majoritate vârstnici și copii mici. Pe ușă tronează un afiș mare “Nu intrați nechemați”.

20170715_194507

Când se deschide ușa se aude vocea seacă și lipsită de inflexiuni a unui cadru medical: “ Următorul. Să intre urmatorul”.

Și încep să îmi imaginez cum poate arăta ziua de lucru a unui medic de la camera de gardă, a unui spital de urgență. Zeci de pacienți, din toate păturile sociale, mulți în stare gravă, le trec pragul. Medicul acționează la un moment dat precum un robot, trebuie să ia decizii la secundă și să salveze oameni. Nu mai e timp de glume si conversații, nu e timp de nimic, totul e pe bandă rulantă. Nu e un tablou plăcut, vă asigur. O spun din practică și experiență personală în câteva mari spitale din București.

Am ceva emoții, dacă era vorba despre mine nu erau probleme, dar sunt cu un copil mic. Al meu.  După două ore intrăm și suntem întâmpinați imediat de către medicul de gardă, o femeie tânără și frumoasă, cu o voce calmă și duioasă, doctorița Fildis Mrini. După ce m-a întrebat ce s-a întâmplat, a început să vorbească cu Leti: Ce faci, cum te cheamă, câți ani ai? ce rochiță frumoasă ai! vrei o ciocolată sau poate o banană?

Rămân perplexă, nu mă așteptam. Credeam că persoana asta de aici, din spatele ușii e un om grăbit, plictisit de câte a văzut, fără chef de vorba, de glumițe și fără empatie. M-am înșelat.

Leti e din start câștigată de medic și cooperează precum un adult. După ce o pune la aparat și se uită în ochiul ei, aflăm că i-a intrat un șpan metalic în ochi. Cum, când, nu știu. Medicul încearcă să îl scoată, însă nu reușește. Ne informează că fiind vorba de un copil, e mai dificil să-i scoată șpanul, copilul se mișcă, clipește etc. Va fi nevoie de internare ambulatorie de o zi, anestezie totală și apoi scoaterea așchiei. Îi spun să mai încerce sunt încrezătoare că Leti va sta și va urma instrucțiunile medicului. Nu poate încerca de prea multe ori, riscă să zgârie corneea, dar ne invită să așteptăm să intervină colega ei, un fel de medic principal de gardă, habar n-am.

Bine, așteptăm. Imediat intră pe ușă, val-vârtej o femeie de vârstă mijlocie, doamna doctor Mihaela Pascu. Vorbește tare, ferm, dă indicații clare și precise, e ca un general pe câmpul de luptă. E medicul pe care îl așteptăm. Deși e foarte diferită de colega ei, este la fel de drăguță și prietenoasă. Vorbește repede cu Leti și la fel de repede intervine asupra ochiului. Cu precizie și cu o îndemânare de neegalat îi scoate șpanul și noi răsuflăm ușurați că am scăpat de experiența cu internare și anestezie. Au lăudat-o pe Leti, spunându-i ce curajoasă și echilibrată a fost, ce bine a cooperat etc. Leti era în al noulea cer, nu a plâns, nu i-a fost frică.

Când am ieșit din cabinet cu rețeta în mână, tot personalul medical o striga pe Leti pe nume și ne zâmbeau cu drag. Am plecat acasă încă nedumerită, dar plăcut impresionată de experiența din spitalul de stat. Ce oameni buni, frumoși și calzi mi-a fost dat să întâlnesc. Am mereu credința că ei există dar aici au fost cu mult peste așteptări.

Cu riscul de a lungi prea mult acest articol vreau să mai spun că am fost chemați a două zi dimineață la control. Dimineața la oră 6:30 eram din nou pe holul alb, aglomerat, așteptând să intrăm. Eu puțin cam obosită că deh nu dormisem prea mult, m-am trezit de-a binelea când m-am întâlnit din nou cu medicii mei favoriți. Știi de ce? Pentru că ei erau încă acolo, tot zâmbitori și prietenoși, după o noapte luuuunga de gardă, cu mulți pacienți și cazuri greu de rezolvat, fără nici un pic de somn.

Închei prin a spune că, vă mulțumesc că existați oameni minunați. Nu știu de ce ați rămas aici, în țara asta, dar mă bucur că ați făcut-o. Sunt convinsă că nu sunteți plătiți nici pentru un sfert din munca pe care o depuneți. Sunteți niște medici de excepție și mai presus de orice sunteți niște OAMENI minunați. Mă bucur că puteți oferi ceva diferit pacienților voștri și anume grijă și respect.

Vă admir, vă mulțumesc și mă înclin cu lacrimi în ochi în fața voastră.

Comments

  1. DaddyCool.ro 17/07/2017 Răspunde

    Ce frumos! Mă bucur tare că ați avut parte de o experiență așa de frumoasă! :) Sănătate multă!

    • Multumesc mult Robert. Sunt o norocoasa, ce sa mai. In calea mea ies toti oamenii buni si calzi. Tu esti unul dintre ei:)

  2. Nicole 17/07/2017 Răspunde

    Ce ma bucur cand aud in jurul meu ca exista oameni asa...adevarati, omenosi, cu suflet mare! Sanatate multa si sa stii ca am citit articolul tau cu mare emotie!

  3. Schmitza 18/07/2017 Răspunde

    Și când te gândești câte zeci de condiții limitatoare ne punem piedici pe drumul vieții ... moștenite cu blândețe de la cei dragi nouă ;)

  4. Monica 19/07/2017 Răspunde

    Ma bucur sa citesc și despre experiențe frumoase la camera de garda, nu doar despre cele neplăcute. Se pare ca mai exista totuși oameni și ca speranța nu e pierduta.

    • Salutare Monica, multumesc pentru comentariu. Nu, nu imi pierd niciodata speranta. Fara ea sunt si eu pierduta.

  5. La acelasi spital am ajuns in urma cu vreo doua luni, mandra purtatoare de lentile de contact de cateva zile. Dupa un incident la montaj, cu ochiul extrem de iritat, m-am panicat si i-am scris medicului care mi le prescrisese. Era sambata dimineata, am primit in cateva minute un raspuns, sfaturi, apoi recomandarea sa ma duc la camera de garda. Unde a ajuns si el, in mai putin de o ora, in ceea ce banuiesc ca era ziua lui libera. Mi-a verificat ochiul cu toate aparatele posibile, pana a decretat ca sunt bine si lentila nu e in ochi. Eu credeam ca urmeaza o garda, nu imi imaginam ca un astfel de scenariu se poate intampla in realitatea noastra. Multumesc si pe aceasta cale, domnule doctor Andrei Gheorghe. Si da, si pe mine m-a impresionat in acea zi atitudinea intregului personal medical de garda, cu totii extrem de atenti, amabili si cu multa grija fata de pacienti.

    • Salutare Lavinia, ce bine imi pare sa aud si alte experiente de acest gen. Ma bucur ca mi-ai scris.

  6. Fildis Mrini 19/07/2017 Răspunde

    Stimata Doamna, Va multumesc pentru cuvintele frumoase ! Nu va descurajati, in Romania exista multi medici care se comporta pur si simplu : Normal Va felicit pentru echilibrul psiho-emotional de exceptie pe care l-ati insuflat Letitiei ! Salutari fluturasilor :) Cu drag, Dr. Fildis Mrini

    • O Dumnezeule, aproape nu imi vine sa cred ca mi-ati scris. Am incercat sa va dau tag si pe FB dar nu v-am gasit, probabil aveti lucruri mult mai importante de facut. Ce bucurie mi-ati facut:) Va imbratisez cu mult dor. La fel si Leti:)

  7. Ana-Maria 21/07/2017 Răspunde

    WOW!!! Sunt medic. Nu-mi vine sa cred, ca in era "medicului inuman, spagar si incompetent" exista cineva care se gandeste la breasla asta ca la niste oameni si nu ca la monstri... WOW!!! Inamplator, sunt si pacienta dr. Mihaela PASCU de vreo 15 ani... un om de aur, un rezervor de energie si voie-buna!tttt Mami Letii, sper ca fetita puternica si curajiasa este bine! Va doresc multa sanatate si o copilarie fericita! :*

    • Salutare Ana, ce ma bucura comentariul tau, bine ai venit aici. Leti este foarte bine, maine mai avem un ultim control si abia asteapta sa isi intalneasca medicii. Va multumim din suflet.

  8. Iuliana 23/07/2017 Răspunde

    Am avut si eu ocazia sa ajung la acest spital. Cu adevarat exceptionali sunt oamenii! Iar conditiile in spital sunt ca la privat. Am inteles ca s-a facut totul cu fonduri europene. Iar disciplina si rigoarea pentru binele pacientilor sunt la loc de cinste si impuse de managerul spitalului, d-na. Pop Monica. Intregul personal medical este de exceptie acolo. Merita sa ne facem timp sa evidentiem putinii oameni foarte buni, care ne-au mai ramas in tara. Ca sa stie ca ii apreciem si ii respectam pentru ceea ce fac pentru noi. P.S. Ma intreb retoric: cu ce bani erau cumparate ciocolatele si bananele oferite micilor pacienti, stiind ca spitalul nu are fonduri pentru protocol?

    • Salutare Iuliana si bine ai venit aici. Multumesc pentru comentariu. Ciocolatele si banana (una) erau ale doamnei doctor Fildis Mrini, nu ale spitalului. Spitalul de stat nu are protocol de primire a pacientilor cu ciocolata si banane.De fapt nici cele private:)

  9. M am operat pe 19 apr 2023 de cataracta, la dl. Prof Florin Balta. Nu am cuvinte cat de mult mulțumesc întregului personal, celor Dr la biometrica, de la laboratorul de analize, liftierei, asistentelor, medicilor rezidenți. Toți sunt calmi, vorbesc frumos, te încurajează, te ajuta permanent. Nu așteaptă nimeni plicul, nu condiționează sau să facă apropouri. Sa le de-a Dzeu sănătate și putere de munca.

    • Buna ziua, ma bucur ca ati avut o experienta placuta acolo, sper ca sunteti bine sanatoasa. Multumesc pentru comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.