Nuba? BA NU, mai bine nu!

4.-Nursing-Revalidation-Clearing-the-confusion-about-Practise-Reflection

Să fi fost în jur de 11 când am simțit cum mă apucă foamea. Mai întâi așa, ca un gând, după aia nodul din stomac s-a făcut mai mare, tot mai mare, până când n-am mai putut să-l ignor și am început să caut stânga-dreapta cu privirea un loc unde să pun capăt agoniei. Eram pe Beller în Dorobanți când am văzut un local nou deschis, foarte urban-chic așa, cum se poartă acum. M-am uitat de pe trotuar spre terasa deschisă către stradă, cu acoperiș retractabil, un design interior spectaculos, colorat și un vibe pozitiv și mi-am zis: “Aici e de mine!”

3-1

 

Când dau să intru, hopa! văd că mă trezesc în Nuba. Da, da, Nuba Café, știți voi, clubul ăla Nuba și Nuba Summer vibes care și-a câștigat supremația în rândul petrecăreților de noapte. E chiar pe vechea locație Chocolat și arată superb.

Oau, stai să vezi ce cool sunt acum! Nu prea merg eu prin cluburi, mă rog aproape deloc, dar iată șansa mea să mă reabilitez și să intru în lumea bună, cu zâmbetul cât fața. Doar că zâmbetul meu n-o impresionează pe domnișoara hostessă. Se ridică fără tragere de inimă de la barul unde își bea cafeaua și mă conduce spre o masă. Mă măsoară din cap până-n picioare și după evaluarea asta expertă îmi face semn, clipind din genele mari și dese, să mă așez la masa din colț pentru care se pare că m-am calificat. Mă conformez și încep să răsfoiesc meniul, încrezătoare. Arată bine, cu multe opțiuni sănătoase.

Imediat apare ospătarul: tinerel, frumușel, cu barbă lungă și pantaloni suflecați la gleznă, ca un pirat eșuat pe o insulă pustie. Apuc să comand o cafea, doar că ospătarul îmi întoarce spatele și dispare la fel de repede cum a apărut. Eh, nu-i nimic, aș mai fi vrut și ceva de mâncare, dar mai pot să aștept. Noroc că nu mi-e chiar așa de foame, îmi zic în timp ce încerc să ignor bolovanul din stomac. O fi asta regula casei, să nu stea omul prea mult locului că să nu-și piardă exercițiul. Sau să nu se atașeze de clienți…

Vine cafeaua, doar că acum am prins șmecheria și apuc să cer două ouă poșate cu salsa de avocado înainte ca piratul s-o șteargă iar marinărește. Chiar și-așa, îmi ia comanda aproape pe vârfurile degetelor de la picioare, de parcă ratează startul la maraton. Mă uit cu atenție în jur, nu-i nimic neobișnuit cu ospătarul meu, toți sunt la fel, inclusiv fata de la recepție clienți: puțin plictisiți și cam grăbiți. Firesc, dacă n-ar părea o contradicție în termeni…

La masa vecină, două fete tinere, frumoase, cu buze mari și sâni și mai mari sorb din cafele, cu nesaț. Sunt însoțite de un bărbat de vârstă mijlocie care nu-și poate lua ochii din telefonul mobil. Fetele sporăvaiesc de zor, iar din conversația lor aud, fără să vreau, din când în când câte un: “Fată… lasă, fată”. La un moment dat, una dintre ele își scapă pe jos o gentuță gen clutch. Rujuri, creioane, blushuri și un parfum se rostogolesc pe podea-estimez așa, la prima vedere, câteva sute de euro întinse la picioarele pe tocuri de 12. Domnul își ridică o clipă privirea din ecran, se uită pe jos și, în absența unui pericol iminent, se întoarce la telefon și continuă să își miște degetul pe ecran.

Bine că nu mi-a căzut mie rucsacul, mă gândesc în timp ce-o privesc pe fata aplecată sa-și strângă rujuri. Atunci să vezi animație, când s-ar fi dat de-a dura pe podea șervețelele umede pentru bebeluși, hainele de schimb pentru un copil de 4 ani, o sticlă cu apă și un pix. Și peste toate, maiestuoasa, oliță portabilă…

Gata, m-a prins spiritul locului: acum mă grăbesc și eu… să plătesc și să plec mai repede de-aici. Mi s-a șters și zâmbetul, deci sunt numai bună de integrat în lumea asta de clubberi, unde probabil că-ți pierzi tot coolness-ul dacă îți vede cineva dinții. Mâncarea a fost bunicică, dar nu într-atât încât să mă întorc.

Așa că, Hello and Good bye, dragă Nuba. Totuși, nu-i de mine aici. Ba nu!

Comments

  1. Nicole 09/06/2017 Răspunde

    Eu te intreb...cand scrii tu o carte? Doar asa, de curiozitate?! Mi-a placut si la Nuba, desi n-am fost . Da' daca au oua posate acolo, asta schimba totul :).

  2. Natalia 14/06/2017 Răspunde

    Frumos, frumooos! Ba nu, la Nuba nu ma duc, dar la tine mai vin! :))

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.