Am fost la școala vieții în insula Fanning

Îmi place să călătoresc. Mai mult decât orice pe lumea asta mie îmi place să călătoresc. Am avut parte de asta din plin, am călătorit în lung și-n lat, acolo unde nici gândul nu mă ducea și nici imaginația nu zbura. Uite așa am ajuns într-o zi, acum vreo 6 ani, în Tabuaeran sau Insula Fanning, parte din Kiribati. Pentru cei care nici măcar nu au auzit de această insulă, o găsiți în Oceanul Pacific, la vreo 4 ore de zbor de Hawaii.Insula Fanning

Am fost foarte norocoasă sa ajung pe acest atol, deoarece este unul dintre cei mai inaccesibili din Pacific. Va imaginați desigur, că din acest motiv insula este visată și dorită de toți pasionații și iubitorii de surf, pescuit și scufundări. Insula este înconjurată de un recif de corali, considerat cel mai impecabil de pe Pământ. Bariera de corali formează o lagună în jurul insulei, cu ape limpezi și clare, unde biodiversitatea este la ea acasa, la propriu.

Insula vazuta de sus
Insula vazuta de sus
Insula vazuta de pe mal
Insula vazuta de pe mal

Am vizitat multe insule dar niciodată una atât de autentică, aproape neatinsă de civilizație. Populația de aproximativ 2000 de suflete, este grupată în câteva așezări gen sate iar pe singurul drum prăfuit se circulă doar cu bicicleta si cu pe jos-ul:); în lagună cu canoe.

Soarele ardea sus pe cer când am pășit pe insula – că na, eram în mijlocul Pacificului – iar eu ma simțeam precum Robinson Crusoe in aventura vieții. Am cuprins cu privirea întinderea de ape clare, de un turcoaz tulburător, nisipul alb, fin, cu palmierii revarsandu-se peste plajele sălbatice – toate neatinse de civilizația nebună, toate crude și frumoase, cu un iz de paradis.

Am apucat-o pe singurul drum plin de nisip și praf și pietricele, îndreptându-ne către …. nici noi nu știam unde.

Drum in Tabuaeran
Drum in Tabuaeran

Îmi plăcea insula, frumusețea ei era molipsitoare dar eram curioasă să-i întâlnesc pe localnici. Citisem ca duc o viata linistita , rupta de civilizatie, limitata la 3-4 vizite pe an din partea unor vase tip cargo, care le aduceau orez, faina si altele lucruri esențiale.

Și cum mergeam noi așa admirativ am simțit că cineva ne urmărește. Așa era: două mogâldețe mici și curioase, mergeau în spatele nostru fără să scoată vreun zgomot. M-am întors si le-am zâmbit dar nu am scos nici un surâs de la ele. Le-am adresat un “Hello” prietenos dar nu am scos nici o vorba de la ele. Erau două fetițe cu pielea arsă de soare și ochi pătrunzători, frumoase, așa cum sunt toți copiii. Erau îmbrăcate dar nu încălțate. Au mers o bună bucată de drum în spatele nostru fără să spună nimic, nu vorbeau nici între ele, doar ne priveau atent și curios. Am înțeles că vroiau doar să ne însoțească și că eram un fel de atracție pentru ele, așa cum insula era pentru noi. Am zis să solidarizez cumva cu noile mele cunoștințe și mi-am scos și eu șlapii, într-o încercare (nerusita) de a merge la fel ca ele, fără încălțări. Yeah, well, nu prea a funcționat, tălpile mele se pare că nu sunt suficient de bătătorite ca să suporte multe pietricele ascuțite. Ouch!

Grup de copii desculti
Grup de copii desculti

Am ajuns destul de repede într-un loc, foarte aproape de plajă, cu câteva asezari, unde era școala. Tocmai sunase clopoțelul iar elevii ieșiseră din clase. Nu mi-a venit să cred că aici exista o școală. O școală unde elevii nu aveau încălțări dar aveau uniforme.

“Curtea scolii"
“Curtea scolii”

Ne-am apropiat de o “sala de clasa” construită sumar sau mai bine zis foarte sumar, cu pereți din bețe de bambus și acoperiș din frunze de cocos si palmier.

O sala de clasa
O sala de clasa

Am întrebat dacă putem intra și educatoarea ne-a poftit înăuntru, cu zâmbetul pe buze. În sala de clasă doar eu purtam șlapi, copiii erau în picioarele goale pe rogojinile împletite din frunze de cocos. Mi-a plăcut sala de clasă tocmai prin simplitatea ei, nu lipseau băncile și tabla de scris. La momentul respectiv se studia engleza și matematica, iar pe tablă temele erau scrise în mod caligrafic și ordonat de către invatatoare. Copiii păreau bucuroși și curioși să ne vadă acolo .

In sala de clasa
In sala de clasa
Banci, tabla de scris si copii
Banci, tabla de scris si copii

Apoi am intrat într-un fel de cancelarie unde am văzut acest afiș. Citiți-l cu atenție, va rog.

Valori si esenta
Valori si esenta

Am avut așa o revelație, revelația vieții când vine vorba de valori și resurse în învățământ. Aici am simțit că e esența și Doamne, cum de am găsit-o tocmai unde mă așteptam mai puțin, la capătul pământului? Știu că suntem cu toții interesați să vedem cum se face școală în Suedia, Danemarca și cum or fi școlile acelea scumpe de’ nu ni le permitem? Una peste alta, la finalul zilei, cu toții învățam matematică, fizică, chimie, în modul standard, clasic sau prin nu știu ce metode; dar ce mi-ar place ca la baza tuturor școlilor și metodelor de învățământ să fie afișul ăsta. Și să să ni se spună așa: Fii bun, Împarte cu ceilalți, Fii răbdător, Fii onest, Nu risipi, Protejeaza natura. Iar dăscălii copiilor noștri să își (re) amintească zi de zi: copiii nu trebuiesc niciodată etichetați, loviți sau jigniți, ei trebuiesc încurajați și remarcați.

Nici nu știu dacă îmi venea să râd sau să plâng. Să râd că am ajuns la mii de km depărtare că să învăț despre bun simț și empatie de la niște oameni pe care-i credeam rupți decivilizație și realitate. Sau să plâng că m-am înșelat.

Copiii mi-au făcut o brățară din scoici albe, albe, pe care mi-au dăruit-o. Când mă ‘mbolnavesc de dorul insulei, o scot din cutie, o miros, o măngăi cu vărful degetelor și mă bucur că e aievea.

Bratara mea draga
Bratara mea draga

6 thoughts on “Am fost la școala vieții în insula Fanning

    1. Draga mea Irina, ce ma bucur ca mi-ai scris. Eu sunt doar un simplu mesager, am fost privilegiata sa ajung acolo dar lectia ei ne-au predat-o. Ma bucur ca a ajuns si la tine mesajul lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *