Passe –par- tout cu passe-port

DSC01036

Nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la locul nașterii mele, la data nașterii și la cetățenia mea parcă-mi saltă și acum inima de bucurie căci îmi aduc aminte de ……pașaport. Păi mi-i drag, că-l am de 10 ani și tare-i plin dragul de el de ștampile și vize ce-mi amintesc de vremurile trecute când călătoria ședea pe mine ca un strai bine croit, lipit de piele și de suflet.

 

 

Vize de prin lume adunate
Vize de prin lume adunate

M-am despărțit cu greu de pașaportul meu vechi cu o valabilitate de 10 ani ca să îl (re)înnoiesc cu unul nou, electronic cu o valabilitate de doar 5 ani (după cum aveam să aflu mai târziu).
Să schimbi pașapoartele pentru întreaga familie (2 adulți și un copil) nu-i lucru ușor și nici ieftin. Am mers la cea mai apropiată sucursală CEC Bank, înarmați cu cărțile noastre de identitate și cu certificatul de naștere al fetiței, acum în vârstă de 3 ani, și am plătit după cum urmează:

  • 258 lei costul pașaportului simplu electronic + 22 lei taxă de eliberare pașaport = 280lei/persoană adultă.
  • 234 lei costul pașaportului simplu electronic + 22 lei taxă de eliberare pașaport = 256 lei/ copil (minori sub 12 ani).

LATER EDIT:  incepand cu 1 Februarie 2017, taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, a fost eliminata.

Buun, acum că ne-am golit portofelul de un salariu minim pe economie, am pus la un loc următoarele documente necesare pentru eliberarea pașaportului:

  • cărțile noastre de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original; certificatul de naștere al fetiței, în original
  • dovezile achitării taxelor menționate mai sus, în original
  • pașapoartele anterioare, dacă există.

și am pornit către Serviciul pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple București.

Aici am fost încântată să aflu că de la ultima mea vizită, adică acum 10 ani, în București s-au deschis câteva sedii unde îți poți schimba pașaportul. Adică nu ne mai ducem cu toții la sediul central din Nicolae Iorga unde îmi pierdeam jumătate de zi stând la cozi. Acum e mai relaxat și poți alege un sediu mai aproape de locuință, serviciu, etc.

Noi l-am ales pe cel din Str. Virtuții, sector 6 ca fiind cel mai aproape de noi.

 

 

punct_de_lucru_pasapoarte_bucuresti_virtutii

 

 

Mi-a plăcut că nu a trebuit să mai străbat Bucureștiul și că în ziua în care am mers noi nu am stat la coadă, adică nu era nimeni așteptând să intre, uraaa!! Primirea documentelor dar și eliberarea pașapoartelor se face la acest sediu de luni- vineri, între 8:30-16:30. Am intrat, ne-am pozat, am lăsat documentele și am ieșit. Au fost foarte drăguți și răbdători având în vedere ca eram cu un copil care refuza să stea la poză. Profesioniști în meseria lor dar și experți în comunicare empatică?? Hmm, îmi palce.

Pașapoartele ni s-au eliberat în termen de 14 zile calendaristice și după cum am precizat anterior sunt valabile 5 ani iar pentru minorii cu vârstă sub 12 ani, valabilitatea acestuia este de 3 ani.

Deci dacă până acum aveam e-mail, e-news , e-mag și e-bank acum avem și e-pașaport. Pașapoartele electronice pot fi identificate cu ușurință după simbolul specific, ce se regăsește pe prima copertă exterioară. Simbolul oferă informația că în interiorul acestui tip de pașaport există un mediu electronic de stocare (cip).

 

Cip
Cip

 

 

Datele personale și fotografia sunt imprimate pe fila informizata, care este confecționată din policarbonat (material multistrat), în interiorul căreia se găsește mediul electronic de stocare. Cică ne oferă o siguranță sporită. Așa să fie!

Mai multe detalii găsiți pe site-ul lor www.pașapoarte.mai.gov.ro

Dacă ți s-a părut util, nu uita “Share if you care”
Sursa foto: arhiva personala.

Comments

  1. Nicole mai 4, 2017 Răspunde

    Util? Foarte util! Anul asta trebuie sa-mi schimb pasaportul. In putin timp incep si eu alergatura ... si-mi era groaza pentru ca experientele anterioare au fost destul de neplacute (ore la rand, aglomeratie etc). Hai ca m-am mai linistit!

  2. eumiealmeu mai 5, 2017 Răspunde

    Da, s-au mai schimbat lucrurile. Sora mea a venit din SUA și a vrut să-și facă și pașaportul românesc, așa, în caz că... :-) , și totul a curs lin, ținând cont că avea cu ea doi copii mici americani, care n-ar fi rezistat la cozile românești... (generalizările astea, românești, americani, sunt de glumă, nu că sunt disprețuitoare, respectiv îi ridic în slăvi :-) ). Drum bun!

  3. Eliza mai 5, 2017 Răspunde

    Foarte utile informatiile. Si noi trebuie sa le reinnoim pe cele ale copiilor nostri.

  4. Ana mai 6, 2017 Răspunde

    E bune de știut, mulțumim pentru informații.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.